Urmărește emisiunea live


Cristian Ghinea, Ministrul Fondurilor Europene, a demisionat

 Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, şi-a anunţat, miercuri, demisia pe reţeaua de socializare Facebook.

'Ultima mea şedinţă ca membru în Guvernul Cioloş 1. E un sentiment ciudat. Pare un secol privind înapoi, dar nu au trecut nici şase luni de ministeriat, nici un an de când am mers la Cancelarie. A fost intens. Şi a fost o onoare! De azi începe altceva', a spus Cristian Ghinea pe pagina sa de Facebook.

La începutul lunii octombrie, preşedintele USR, Nicuşor Dan, anunţa că este posibil ca ministrul Cristian Ghinea să se regăsească pe listele Uniunii, notează Agerpres.

'Eu şi alţi colegi de-ai mei suntem rupţi în faţa perspectivei, pentru că orice fel de deal politic presupune o retragere de la guvernare (...). Şi atunci, şi eu şi alţi colegi ai mei care au avut asemenea discuţii cu Uniunea Salvaţi România oscilăm între a mai folosi cele două-trei luni pentru a finaliza nişte proiecte sau a face acest pas, care ar putea să asigure supravieţuirea mai mare a întregului proiect. Decizia asta, care nu este o decizie deloc uşoară, toţi suntem într-un fel de efervescenţă a deciziilor bune pe care putem să le mai luăm încă, deci decizia asta care nu este uşoară va fi luată în următoarele două-trei săptămâni şi apoi ne liniştim', a spus Ghinea, la sfârşitul lunii septembrie.

El a confirmat faptul că au existat discuţii cu Uniunea Salvaţi România, dar nu cu liberalii.

'Au existat discuţii cu Uniunea Salvaţi România. Este un partid care într-un mod absolut remarcabil spune că acest Guvern a făcut lucruri bune, care ar trebui să continue. Într-o lume politică în care a devenit o modă să iei în derâdere tehnocraţii, există acest partid cu oameni curaţi şi care spune nu, dimpotrivă, oamenii ăştia au început ceva bun şi ar trebui să continuăm. Dat fiind că ei spun asta, au existat discuţii cu ei. Infirm în acelaşi timp că aş fi avut discuţii cu Partidul Naţional Liberal', a adăugat Ghinea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel