Crimă Caracal. Cum arată în interior camera în care a fost ținută captivă Alexandra: Trei reșouri găsite

Camera în care a fost ținută Alexandra, victima criminalului din Caracal nu avea nici un fel de sursă de lumină exterioară, relatează Antena 3. De asemenea, anchetatorii au găsit în interior o mizerie de nedescris. 

Camera în care a fost sechestrată Alexandra se află la parter, în spatele casei, într-o anexă gospodărescă ce a fost construită de Gheorghe Dincă. Camera are patru metri lungime, trei lățime, iar în interior este o mizerie de nedescris. La intrare, la aproximativ doi metri și jumătate, pe partea stângă se află un pat, acolo unde a stat Alexandra. Este un pat vechi, cu schelet metalic, sudat pentru a nu putea fi mișcat.

Lângă pat se află noptiera, acolo unde Alexandra ar fi găsit și telefonul. Pe partea opusă s-ar afla un televizor vechi, cu tub. În încăpere se aflau și trei reșouri despre care anchetatorii spun că le folosea atât la încălzit cât și pentru a găti mâncare pentru captive.

Camera nu are o lumină exterioară. Prin construcție a fost prevăzut un singur geam, care a fost zidit. Se pare că Alexandra a putut vedea în exterior printr-o fată din perete, atunci când a sunat la 112 și a cerut ajutorul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel