Corul Național de Cameră „Madrigal cu un concert la Biserica Evanghelică din Cristian

Corul Madrigal în concert la Prejmer
Corul Madrigal în concert la Prejmer

Pe 14 iulie, de la ora 20:30, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Anna Ungureanu va susține un concert în Biserica Evanghelică din Cristian, județul Brașov.

Pe 14 iulie, de la ora 20:30, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Anna Ungureanu va susține un concert în Biserica Evanghelică din Cristian, județul Brașov. Concertul ansamblului coral face parte din cea de-a patra ediție a CArt Fest - Cristian International Art Festival, care se desfășoară între 9 și 16 iulie în localitatea brașoveană.

Pentru această ocazie, membrii Corului Madrigal au pregătit un program cu lucrări religioase din repertoriul românesc și internațional. Recitalul de la Cristian se înscrie într-un program mai amplu pe care Corul Național Madrigal îl derulează în această vară, care cuprinde concerte în așezăminte religioase din țară. Pe 2 iulie, membrii Madrigalului au susținut un recital în Biserica Ortodoxă din Prejmer, județul Brașov, cu ocazia sfințirii lăcașului de cult, iar pe 15 august ansamblul coral va cânta la Biserica Ursulinelor din Sibiu, în cadrul Festivalului „Classics for Pleasure”.

„Participăm cu bucurie la un festival cultural atât de frumos precum este CArt Fest, o manifestare care crește de la an la an. În pauza dintre stagiuni, întâlnirea cu <>, dar și cu turiștii care vin aici special pentru festival, este darul nostru pentru toți iubitorii de muzică și de frumos”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”.

CArt Fest este un eveniment cultural aflat la a patra ediție, fiind una dintre cele mai ample manifestări de artă contemporană din România. Festivalul este structurat pe patru secțiuni - teatru, carte, muzică, stradă - și cuprinde concerte, spectacole de teatru și dans, proiecții de film, lansări de carte, recitaluri de muzică și poezie și spectacole pentru copii.

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat “brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul “Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel