Corina Crețu, după termenul anunțat de Vlad Voiculescu pentru spitalele regionale: "Mult prea îndepărtat. Cele mai grele etape au fost deja parcurse"

Corina Crețu
Corina Crețu

Corina Crețu a reacționat ca urmare a mesajului transmis de ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, cel care a declarat recent că în 2024 vor fi gata fundațiile spitaleloor din Iași, Cluj și Craiova. Europarlamentarul atrage atenția că termenul înaintat de Voiclescu este unul prea îndepărtat având în vedere că au fost deja parcurse etapele cele mai grele. u

"In legătura cu unele comentarii referitoare la “lipsa fondurilor” pentru noile spitale regionale de la Cluj, Iasi si Craiova, as vrea sa fac unele precizări:Construcția celor trei spitale regionale a fost prevăzută, cu sumele aferente parcate in Bugetul Uniunii Europene, in cadrul Programului Operațional Regional (POR), care a fost negociat și semnat din partea României de către Victor Ponta, iar din partea României de către mine, in calitate de Comisar European pentru Politica Regionala.

Termenul de realizare a acestor spitale era 2023. Între timp, s-a obținut din partea Comisiei Europene posibilitatea folosirii fondurilor europene din Bugetul 2021-2027, deși rata de absorbție pentru perioada 2014-2020 este sub 50 % in cazul României. Adică miliarde de euro care stau și așteaptă sa fie cheltuiți. Știți foarte bine insistenta mea de a realiza cât mai rapid aceste spitale atât de necesare. La ora actuala, cu mari întârzieri, documentația pentru spitalele de la Cluj, Iasi și Craiova este acum completa: studii de fezabilitate efectuate, amplasamente aprobate, finanțările aferente aprobate.

Guvernul ar trebui sa demareze urgent ultima etapa necesară realizarii spitalelor de la Iasi, Cluj și Craiova: organizarea licitațiilor și demararea construcțiilor. 2024 pentru realizarea fundațiilor mi se pare un termen mult prea îndepărtat, având in vedere parcurgerea deja a celor mai grele etape. Așa cum spuneam, in opinia mea, realizarea spitalelor regionale ar trebui sa devină o urgenta naționala. Multă sănătate, seara frumoasa tuturor!" este mesajul Corinei Crețu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel