Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cele patru zile de Festival. Primele zile ale ediției XXIV de FITS au doborât toate recordurile de participare, mai bine de 70.000 de oameni fiind prezenți, zilnic, la spectacolele din stradă și la cele din spațiile indoor. Iubirea, tema acestui an, s-a aflat în privirile fiecărui spectator și în zâmbetele copiilor care au participat cu încântare la activitățile din Parcul Sub Arini conduse de Marian Râlea - Magicianul - sau la cele din Piața Mică, denumite generic Jocurile copilăriei.
În Piaţa Mare din Sibiu. Foto Cristi Cojocariu
Povestea itinerantă Zâna, cerbii și tăietorii de lemne i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător.Basmul este transpus în faţa publicului sub forma unor reinterpretări teatrale, combinând teatrul cu instalaţia, ca modalitate de exprimare artistică.
Bucurie pe străzile oraşului. Foto Adi Bulboacă
Subliniind Tema Festivalului - Iubire
Dialoguri culturale
În paralel cu spectacolele de stradă, iubitorii de artă sau de dialoguri culturale au asistat la întâlnirile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului, precum cea cu Christophe Sermet, care a adaptat Unchiul Vania de Cehov
Sala a devenit arhiplină la dialogul lui George Banu cu Robert Wilson, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti vizuali şi de teatru. Spectacolele neconvenţionale ale regizorului şi actorului american au o estetică impresionantă şi o mare încărcătură emoţională. Iar producţiile lui au câştigat aprecierea publicului şi a criticilor din toată lumea. Pentru toate acestea a avut o nominalizare la Premiul Pulitzer şi două Premii Ubu, câţiva Lei de Aur la Bienala de la Veneţia şi un Premiu Olivier. Este membru al Academiei de Litere şi Arte din America, precum şi al Academiei de Arte din Germania, primind titlul de Doctor Honoris Causa de 8 ori. A fost numit Comandant al Ordinului Literelor şi Artelor, Ofiţer al Legiunii de Onoare al Republicii Franceze, precum şi Ofiţer al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germane.
Zâna, cerbii şi tăietorul de lemne. Foto Paul Băilă
Caii din Menorca. Foto Paul Băilă
Teatrul lui Pippo Delbono îşi trage energia vitală din experienţele pe care le-a avut cu Odin Teatre şi Pina Bausch. Mai mult decât o trupă de teatru, Compania lui Pippo Delbono este o comunitate călătoare, puternic influenţată de explorarea în domeniul teatrului, dansului, muzicii, cinematografiei. Despre noul limbaj, despre scenă şi viaţa de zi cu zi, despre această legătură inextricabilă dintre teatru şi viaţă a dialogat George Banu cu Pippo Delbono.
O altă întâlnire de înaltă ţinută a fost cea între George Banu şi Rimas Tuminas, directorul artistic al Teatrului Vahtangov. Dintre principalele spectacole puse în scenă de acest maestru amintim Unchiul Vania de Cehov, Evgheni Oneghin de Puşkin, Oedip Rege de Sofocle şi Bal mascat de Mihail Lermontov.
Și spațiile de interior au fost pline de spectatori dornici să descopere farmecul producțiilor invitate la FITS, filmul, teatrul și dansul aflându-se, ca de obicei, printre preferințele tuturor. Aglaja, oVIDIus, Tango la înălțime, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, Psyche, Un stejar și Metamorfoze sunt doar câteva dintre spectacolele care s-au jucat cu casa închisă.
Cu dragoste din Guadalupe. Foto Adi Bulboacă
Incursiune în abis și Din Guadelupa, cu toată dragostea au bucurat din nou mulțimea adunată pe Pietonală și în Piața Mare a Sibiului, oferind energie și un strop de adrenalină prin spectacolele vibrante dăruite. Spectatori din toată lumea, unii dintre ei la prima ediție, alții deja oaspeți de demult, s-au declarat încântați de atmosfera de sărbătoare autentică de pe străzile Sibiului.
Și invitații de marcă sunt încântați de ceea ce au descoperit la Sibiu. „De acest lucru au nevoie comunitățile noastre artistice și este un lucru minunat ceea ce aveți voi aici în acest frumos oraș: un festival internațional unde toți ne putem întâlni pentru o perioadă de timp pentru a schimba păreri sau idei, iar asta este unic în societatea actuală”, a spus regizorul Robert Wilson.
Prelegere despre nimic. Foto Mihaela Marin
„Toată lumea e uimită de acest eveniment, de amploarea lui, de felul în care unește societatea, fără să conteze contextul politic și social actual”, spune Rimas Tuminas, regizor de teatru, invitat al festivalului.
Un explorator al spaţiului scenic, Robert Wilson
Robert Wilson, regizorul şi actorul genial
Bine cunoscut publicului de teatru din România, Robert Wilson a propus spectacolul Prelegere despre nimic, creat, regizat şi jucat chiar de el.
În cadrul acestui spectacol - un omagiu adus compozitorului revoluționar John Cage - Robert Wilson interpretează textul acestuia, Prelegere despre nimic, unul dintre cele mai importante opere ale literaturii experimentale din secolul XX. Această producție a fost descrisă ca fiind „o abordare a textului poetic și filozofic care inspiră la nivel acustic și vizual”, pe care Cage a creat-o pe baza unei scheme complexe, similară cu cea folosită în cadrul muzicii sale.
„Textul lui Cage este fermecător, pe alocuri amuzant, adesea memorabil și, în egală măsură, este scris cu intenția de a fi supărător și profund provocator. Compozitorul se afla într-o perioadă de tranziție, în care s-a îndreptat înspre compunerea unei muzici care încorpora elemente întâmplătoare și care trata liniștea cu un sincer respect. [...]”
Revista Forbes îl numeşte într-un articol “Omul Renaşterii”. A construit spectacole de avangardă în care a înodat arta vizuală cu arta performativă, a creat decoruri şi jocuri de lumini. Robert Wilson afirma: “Lumina funcţionează ca parte a unui întreg architectural. Fără lumină nu există spaţiu”.
Robet Wilson a scris piese de teatru, a lucrat cu sunetul, a pictat, a sculptat. De multe ori, în acest spectacol, afirma: “Am sentimetul din ce în ce mai mult că nu ajungem nicăieri”.
Un one-man-show pe un text exceptional. Spectacolul începe cu sunete de alarmă stridente, care parcă îţi sparg timpanul. Apoi, Robert Wilson, pe scenă, într-o tăcere deplină.
Criticul Mark Swed aprecia în Los Angeles Times: “Wilson reușește să dea naștere unor lucruri excepțional de frumoase, iar piesele sale de teatru sunt non-narative, putând fi înțelese doar prin experimentarea și trăirea lor. «Tot ce știu eu despre metodă», scrie Cage la finalul textului Prelegere despre nimic, «este că, atunci când nu lucrez, câteodată am impresia că știu anumite lucruri, dar când mă apuc de lucru, este destul de evident că nu știu nimic». Alții ar putea numi această stare, iluminare. Wilson a demonstrat, într-un mod sublim, de ce”.
Producţia SUA-Germania-Italia îi are ca regizori asociaţi pe Ann-Christin Rommen şi Tilman Hecker. Muzica este compusă de Arno Kraehahn, iar autorul imaginilor video este Tomek Jeziorski.
A doua zi după spectacol, la Librăria Habitus, un dialog incendiar între Bob Wilson şi George Banu, care au explicat diferenţa între vidul asiatiac şi nimicul european. “Pe scenă păşeşti într-un spaţiu sacru. Trebuie să ai o atitudine şi o prezenţă pentru acest spaţiu. Dacă nu înţelegi asta, că nu te poţi prezenta oricum, atunci poţi să te laşi de teatru”, a subliniat marele Robert Wilson, recunoscând că au fost momente de criză în viaţa sa, când a dorit să renunţe la teatru.
„Cântăreața cheală”, unul dintre spectacolele de teatru emblematice ale teatrului absurd
Producţie a celebrului Théâtre de la Huchette (Franţa), Cântăreaţa cheală, este prima piesă scrisă de Eugen Ionescu. Regizată de Nicolas Bataille, premiera a avut loc pe data de 11 mai 1950, la Théâtre des Noctambules. După debutul său anevoios, spectacolul a fost reluat pe 16 februarie 1957 la Theater de la Huchette, unde a avut parte de un succes neîntrerupt. Prin piesa de teatru Cântăreața cheală, Eugen Ionescu a adus în discuție termenul de „anti-piesă”.
Scenă din Cântăreaţa cheală
Familia Smith, o familie tradițională din Londra, invită familia Martin la ei acasă. Acolo sunt întâmpinați de o pendulă stângace, o servitoare care se crede Sherlock Holmes, două cupluri care fac niște observații ridicole, un căpitan de pompieri confuz: o autopsie genială și subtilă a societății contemporane. Alături de Lecția, Cântăreața cheală, este unul dintre spectacolele de teatru emblematice ale teatrului absurd, care a avut aproape 19.000 de reprezentații și a fost vizionată de mai mult de două milioane de spectatori.
Ajuns la cea de-a 60-a aniversare Théâtre de La Huchette și spectacolul Cântăreața cheală continuă să dețină recordul mondial pentru prezentarea continuă a aceluiași spectacol în același teatru, cu peste 2.500.000 de spectatori de-a lungul timpului.
În distribuţie: Dominique Scheer, Yvette Caldas, Serge Noel, Gregoire Bourbier, Josephine Fresson, Marc Beaudin.
Revelaţia teatrului Vakhtangov
Din Rusia, Teatrul Academic de Stat Vakhtangov a adus spectacolul Minetti, de Thomas Bernhard.
Minetti, spectacolul regizat de Rimas Tuminas
Cine este acest om care a ajuns într-un mic hotel în ajunul Anului Nou? Este un actor. Ne va spune povestea lui, ne va vorbi despre destinul lui și visul său prețios de a juca rolul Regelui Lear. Vom fi captivați de avântul imaginației sale. Vom încerca doar să ghicim și nu vom fi nicicând siguri unde să trasăm granița dintre mistificare și realitate în povestea lui. Teatrul lui Thomas Bernhard este un spațiu în care sunt înscenate destinele. Personajele sale apar sub toate măștile dramatice: eroi, bufoni, magicieni etc. Acestea trăiesc în conflict cu lumea din jurul lor. Adeseori, acest conflict izvorăște dintr-o discordanță puternică între viziunea autorului asupra lumii și felul în care toți ceilalți oameni percep lucrurile. Thomas Bernhard a creat spectacolul său despre soarta actorului pentru un actor real din generația lui, pe nume Bernhard Minetti. Personajul principal din acest spectacol repetă, precum o incantație, numele „Ensor”, al celui care i-a creat masca pentru Regele Lear. Ensor este un alt personaj istoric, un pictor european renumit. În picturile sale apar constant măști și schelete. Subiectul său preferat era carnavalul. Toate aceste caracteristici fac din acest spectacol un mister filozofic de neuitat, consolidat de munca minunată a unor actori talentați.
Atmosferă carnavalescă în Minetti. Foto Sebastian Marcovici
Teatrul Vakhtangov, sub bagheta genialului regizor lituanian Rimas Tuminas, ne-a demonstrat încă odată ce înseamnă marele teatru rus. Vladimir Simonov, un eminent actor, interpretul lui Minetti, ne-a oferit momente de neuitat a ceea ce înseamnă şcoala rusă de actorie, cu o forţă scenică năucitoare, evidenţiind un Lear al artei sale.
Încântătoare, de asemenea, şi actriţele, suflete goale în faţa furtunii. Ele devin marionete mutilate, aducând cu filmul lui Fellini.
Muzica schiţează imaginea muribundă a unei lumi cea a lui Minetti şi a Lear-ului său. La fel şi alte personaje strălucesc în această lume bizară, cuprinsă parcă în atmosfera de carnaval, precum Doamna în vârstă care savurează două sticle de şampanie pe seară, Piticul, Oamenii cu peruci, Muziciana, Recepţionera. Actori fantomatici, de neuitat în conflict cu lumea din jurul lor. De multe ori, personajele feminine îţi dau senzaţia unor păsări purtate pe aripile vântului, spulberate de vânt şi zăpadă. În plus, fiecare dintre actori evidenţiază un personaj de neuitat.
Scenografia, foarte simplă, care denotă o mare eleganţă, este semnată de Adomas Jacovskis.
Costume: Kotrina Daujotaite.
Muzica: Faustas Latenas. Coregrafie: Angelica Cholina
În distribuţie: Vladimir Simonov, Liudmila Maksakova, Agnessa Peterson, Alexei Kuznetsov, Polina Kuzminskaya, Maksim Sevrinovsky, Vitalys Semenovs, Yryi Polyak, Lada Churovskaya, Maxim Maltsev, Maria Volkova, Yana Sobolevskaya, Olga Borovskaya, Lylya Gaisina, Aleksey Gimmelyreyh, Asya Domskaya, Anastasiya Lukyanova, Ekaterina Nesterova, Oksana Surkova, Eldar Tramov, Pavel Yudin, Vasily Tsygantsov.
Aglaja. Foto Paul Băilă
“Vania!”, un spectacol după Unchiul Vania de Cehov
Vania! este o piesă de teatru despre bani, iubire și viață. Cehov examinează dorințele ascunse ale celor opt personaje care se lovesc, precum muștele, de ferestrele existenței lor. Un joc crud de oportunități ratate, de drame suprimate, într-o lume pe cale să fie dată peste cap.
Vania, în regia lui Christophe Sermet
Pustiit, profesorul Serebriakov se întoarce cu tânăra sa soție la moșia familiei, de care se ocupă fiica acestuia și cumnatul său, Vania. Aceștia și-au sacrificat viețile pentru a putea plăti chirie profesorului, a cărui iscusință este pusă la îndoială. Această vacanță la țară, la adăpostul unei veri sufocante, va deranja ordinea de zi cu zi a moșiei.
Regia: Christophe Sermet
Scenografie şi lumini: Simon Siegmann
Design costume: Ann Weckx
În distribuţie: Anny Czupper, Francesco Italiano, Philippe Jeusette, Sarah Lefèvre, Sarah Messens, Pietro Pizzuti, Yannick Renier et Philippe Vauchel.
Producţie a Rideau de Bruxelles / Compagnie du Vendredi – Christophe Sermet din Belgia, cu sprijinul Ministerului Federaţiei Wallonie-Bruxelles – Service du Théâtre – CAPT şi Wallonie-Bruxelles-International şi cu participarea Centre des Arts Scéniques.
Mal-Praxis, de Bogdan Georgescu
MAL/PRAXIS, spectacolul care încheie trilogia tânărului regizor și scenarist Bogdan Georgescu (trilogie din care fac parte Antisocial și #minor), va avea parte de două reprezentații, iar De Staat, trupa olandeză care a primit Premiul Edison, cel mai prestigios premiu în materie de muzică din Olanda, a concertat în Piața Mare a orașului, încheind cea de-a treia seară de festival.
Spectatorii care au preferat reprezentațiile indoor au luat cu asalt Fabrica de Cultură, Teatrul GONG, Sala Thalia, Teatrul Național Radu Stanca, CAVAS și multe alte spații pentru a urmări spectacolele invitate. „MAL/PRAXIS”, ultimul capitol al trilogiei lui Bogdan Georgescu, #CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit?, a avut două reprezentații cu sala plină, iar Cinema live, spectacol din cadrul proiectului American Democracy Series realizat de Brent Green & Sam Green, a oferit o parte nevăzută a vieții lui Louis Armstrong, moment foarte apreciat de publicul aflat în Sala Thalia din Sibiu.
Din Abisul Oceanelor. Foto Dumitru Dragoş
Deşteptarea Primăverii. Foto Sebastian Marcovici
Deșteptarea primăverii, un alt spectacol foarte sensibil, a bucurat publicul de la Sala Lulu a Fabricii de Cultură, iar Eu, supremul! a fost foarte apreciat de soldații americani care s-au aflat la Academia Forțelor Terestre special pentru vizionarea acestui spectacol.
Evanghelie, mult așteptatul spectacol-eveniment al lui Pippo Delbono, a emoționat audiența prin evocarea întâmplărilor traumatice din timpul războiului rece care a remodelat istoria, locurile și granițele Croației - prin amintirea artiștilor croați cu care a fost realizată reprezentația.
Cea de-a patra zi a festivalului (și, totodată, prima zi a unei noi săptămâni) va marca multe premiere: încep spectacolele sezonului israelian, prin Vertigo 20 - dansul contemporan care marchează 20 de ani de activitate ale trupei Vertigo, iar TNRS va avea o premieră absolută în spectacolul Sărbători fericite, în regia lui Cristian Juncu, în care va juca Raluca Cristina Cornea, câștigătoarea campaniei „Fii parte din poveste”, desfășurată de FITS.
N-ai tu treabă!, o explorare a poveștii românești Dănilă Prepeleac de Ion Creangă, și Iarna, în regia lui Mihai Măniuțiu, vor continua sezonul românesc la FITS 2017.
Scena din Evanghelie, spectacolul lui Pippo Delbono. Foto Sebastian Marcovici
Lumea Cărţilor în cetatea teatrului
Ieri a fost prezentat la Centrul Habitus, volumul Teatrul la persoana I de Octavian Saiu.
Cartea propune un concept inedit, dedicat teatrului de autor trăit la persoana I: „Trei întâlniri cu teatrul şi tehnologia lumii de azi, într-un amestec ce oglindeşte umanitatea unei noi epoci. Trei opere în care persoana I transformă gestul de a juca în aventura autodescoperirii, iar actul de a privi şi asculta într-o călătorie spre necunoscut. Trei creatori cu totul diferiţi. Fiecare dintre universurile lor avansează o aceeaşi definiţie a raportului cu spectatorul inclus în discursul asumat al artistului–personaj–autor care îl priveşte în ochi. Sedus de vizualitate, fermecat de arta sunetului sau pedepsit prin blestemul privirii, spectatorul rămâne fiinţa cea mai importantă în creaţiile lui Robert Lepage, Simon McBurney şi Pippo Delbono. Teatrul lor e teatrul nostru. Teatrul fiecăruia dintre noi, conjugat mereu la persoana I”, afirmă autorul.
Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale, cu o teză despre metamorfozele spaţiului de joc, şi unul în literatură comparată, cu o teză despre Samuel Beckett şi Eugène Ionesco. Predă la UNATC „I.L. Caragiale” şi susţine cursuri, conferinţe şi master-class-uri la mai multe universităţi din Europa, Asia şi Noua Zeelandă, precum şi la Institutul Grotowski.
În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor Beckett at the Festival din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi susţinut conferinţe la Olmpiada Teatrelor de la Wrocław–Capitală Culturală Europeană. Din 2004, este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţie Române AICT – Teatrologie.
Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008) /In Search of Lost Space (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şi simplu (Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012), Teatrul e vis (Paideia, 2013), Hamlet şi nebunia lumii (Paideia, 2014)/ Hamlet and the Madness of the World (Editura ICR, 2016) şi Lecţia, o meditaţie cu şapte teme (Nemira, 2015).
A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.
Metamorfoze, spectacolul lui Silviu Purcărete. Foto Paul Băilă
Editura Nemira lansează patru volume importante pentru arta teatrului la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de la Sibiu. Colecția Yorick în parteneriat durabil cu colecția de carte a FITS aduc în rafturile librăriilor și în bibliotecile din România încă patru studii esențiale, traduse în premieră la noi.
Sâmbătă, 10 iunie a fost lansat volumul Lecțiile de regie ale lui Vahtangov de Nikolai Mihailovici Gorceakov, traducere de Raluca Rădulescu, în cadrul conferinţei George Banu–Rimas Tuminas. Au vorbit despre carte Raluca Rădulescu și Dana Ionescu, redactor-șef al Editurii Nemira.
Ovidius. Foto Mihaela Marin
Volumul, scris de unul dintre contemporanii legendarului regizor rus, o vreme discipol participant la experimentele acestuia, reprezintă o incursie în laboratorul marelui creator, în metoda sa și în arta epocii sale. Din amintiri și rememorări, din laborioase dialoguri recompuse pentru posteritate și din analize multiple se conturează portretul lui Evgheni Vahtangov, văzut prin ochii contemporanilor, precum și moștenirea sa artistică.
Astăzi, la ora 11.00, în cadrul dialogului George Banu-Vlad Russo, s-a desfășurat lansarea volumului Cehov, aproapele nostru de George Banu.
Volumul, publicat anul trecut în Elveția și acum în premieră în România, unde a apărut în cadrul seriei de autor editată la Nemira, este un eseu-mărturie, o explorare atentă a teatrului aflat la înălțimea omului fără aventuri extreme. Putem urmări drumul lui Cehov, prozator inspirat, spre teatrul asimilat la început unui divertisment inteligent, pentru a descoperi apoi o capodoperă uitată, La drumul mare, și a vizita textele inaugurale, continuând apoi cu celelalte aspecte ale operei sale.
Joi, 15 iunie, ora 13.00, este programată o dublă lansare de carte: Teatrul oprimaţilor și alte poetici politice de Augusto Boal, traducere de Georgiana Bărbulescu, și Gânduri pentru actor. Despre tehnica actoriei de Michael Chekhov, traducere de Oana Bogzaru și Crista Bilciu. Vor vorbi despre volume Constantin Chiriac, președintele FITS, Monica Andronescu, coordonatorul Colecției Yorick, critic de teatru, și Ana Nicolau, general manager la Editura Nemira.
Tango la înălţime. Foto Sebastian Marcovici
Teatru social, teatru documentar, teatru comunitar, teatru de propagandă sunt forme care generează întrebări și cer răspunsuri. În căutarea unor forme care pot (re)face legătura dintre teatru și politică, Augusto Boal pledează pentru rolul activ al spectatorului, potențial agent al schimbării într-o societate ce se poate schimba numai prin acțiune. Publicat în premieră în limba română, volumul său este acum, mai mult decât oricând, o invitație la reflecție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
