Ciucă: Am ajuns cu trenul în gara din Kiev. A fost o călătorie lungă. Am mai văzut astfel de imagini, dar...

Sursă foto: Gov.ro
Sursă foto: Gov.ro

Nicolae Ciucă a vorbit despre ce s-a întâmplat în Ucraina când a mers la Kiev.

„Nu are rost să discutăm și să descriem condițiile de securitate (ale vizitei la Kiev) pentru că ele s-au văzut cât se poate de clar din tot ceea ce a reușit mass-media să prezinte de la fața locului. Pregătirea unei astfel de vizite presupune de la sine măsuri prin care trebuie corelate cel puțin două aspecte - pe de o parte, cele de protecție a celor care merg în țara vecină, în Ucraina, iar pe de altă parte este vorba de corelarea cu programul liderilor, care trebuie să înțelegem că principala preocupare și focalizarea este pe ceea ce trebuie să gestioneze, astfel încât să poată să facă față oroilor acestui război, încă o dată, ilegal, neprovocat, nejustificat, pe care forțele armate ruse îl duc în țara vecină, Ucraina", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Elementele de culise nu pot fi prezentate publicului. „Este, cred, suficient să precizăm că o astfel de vizită se pregătește pe baza relațiilor diplomatice la nivelul Ministerelor de Afaceri Externe și, desigur, structurile de securitate implicate în tot ceea ce înseamnă planificarea și fazarea activităților pe timpul duratei vizitei", a explicat șeful Executivului.

„Am ajuns cu trenul în gara din Kiev. A fost o călătorie lungă, este cât se poate de normal să înțelegem durata și practic toate procedurile care se derulează atât pentru transport, cât și, ulterior, pe timpul desfășurării vizitei. (...) Am avut posibilitatea să exprimăm încă o dată solidaritatea și sprijinul pe care țara noastră îl acordă vecinilor noștri - atât poporului ucrainean, cât și guvernului, instituțiilor statului ucrainean în acest efort - și nu cred că greșesc dacă îl numesc eroic de a-și apăra țara, și, de asemenea, pentru a putea să discutăm toate elementele de detaliu în ceea ce privește partea de relații bilaterale și este clar că se deschide o perspectivă prin care aceste relații, în special în urma vizitei, le pot caracteriza ca fiind cât se poate de bune și pe un trend ascendent, având în vedere că situația va evolua și este nevoie în continuare de sprijin și, de asemenea, este nevoie ca, așa cum am discutat cu premierul, cu președintele, să fim parte la procesul de reconstrucție", a detaliat Nicolae Ciucă la TVR 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel