CIADO, semnal de alarmă în pandemia de coronavirus

CIADO România, în urma unei analize complexe a fenomenului COVID 19, sub aspectul prevenirii, informării și reducerii riscurilor, emite următorul punct de vedere.
Amplificarea fricii in rândul populației față de infectările cu COVID-19 și-a avut rolul său. Pe fond. această tactică și-a demonstrat utilitatea. A fost o masură preventivă, generată de necunoașterea efectelor pe care le poate produce COVID 19. În urma efectelor primelor măsuri, ne-am fi așteptat la o comunicare mult mai umană, corectă și complexă din partea autorităților. Comunicarea nu inseamnă doar cifre, reguli, măsuri transmise sec. Vorbim despre oameni, emoții, trăiri, sentimente.
 
Din păcate, ca și in 2010, când România și Europa la modul general, se confruntau cu “etnobotanicele” ca și noutate în lumea drogurilor (sute de internări și din păcate și decese), nu am văzut aplicat decât parțial, conceptul de  prevenire.
 
1. Informarea și abordare multidisciplinară a situației în raport de populație;
2. Măsuri diversificate de reducere a riscurilor;
3. Alternative - educație civică și responsabilitate în comunitate, conștientizarea riscurilor asociate;
4. Informarea populației asupra necesității măsurilor coercitive bine determinate si justificate.
5. Dialog cu subiecții expuși (populația) - calm, coerent, explicit;
6. În toate cazurile primează adevărul despre situația existentă indiferent de natura ei. Echipa ce coordonează și gestionează situația, sa fie formată din - specialiști, comunicatori, voluntari cu expertiză,decidenți politici si administrativi.
 
Pe fondul divergețelor, controverselor, diferențelor de măsuri luate in spațiul comunitar, autorităților române responsabile cu gestionarea COVID 19, le revine sarcina de analiză coerentă a relaxarii măsurilor, ingrădirii unor drepturi doar in zonele și sectoarele in care se impune, comunicare cu ong-uri, organizații ale profesorilor, elevilor, studenților sau sindicate. Rolul societatii civile in situații extreme precum COVID 19, este fundamental în comunicarea guvernamentală către populație, în explicarea necesității unor măsuri neplacute etc.
 
Voluntarii multor ong-uri au avut un rol important în această perioadă prin ajutorul acordat autorităților administrației publice locale sau persoanelor vulnerabile. Sperăm că autoritățile au prins experiență în ceea ce inseamnă prevenirea, reducerea riscurilor și intervenția in perioade de criză și nu vor mai ignora semnalele societății civile pe viitor. Educația civică și responsabilitatea în comunitate a fiecăruia, nu sunt doar lozinci,sunt realități incontestabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel