Christian Mititelu, CNA: În scrisoarea intelectualilor, în apărarea Eugeniei Vodă, se face o confuzie

Christian Mititelu, unul dintre cei şapte membri CNA care au votat pentru somarea TVR 1 din cauza dezechilibrului din emisiunea "Profesioniştii", a declarat că în scrisoarea celor 10 intelectuali, "în apărarea" Eugeniei Vodă, se face "o anumită confuzie".

"Eu cred că scrisoarea celor 10 intelectuali face, poate, o anumită confuzie. CNA nu se pronunţă asupra conţinutului unor emisiuni sau a ideilor exprimate. În acest sens, nu aducem o judecată acuzatoare la adresa doamnei Eugenia Vodă. Noi fiind sesizaţi de o plângere, semnată de alţi 10 intelectuali, am constatat încălcarea unui articol din Codul audiovizual de către radiodifuzor, adică de TVR. Este vorba despre articolul 71, care cere asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie. Evident că în cazul unui personaj istoric atât de controversat precum Corneliu Zelea Codreanu există puncte de vedere aflate în opoziţie", a spus Christian Mititelu, care a precizat că a citit textul scrisorii deschise pe Hotnews.ro

Mititelu spune că echilibrul emisiunii "Profesioniştii" putea fi restabilit, mai ales că programul realizat de Eugenia Vodă nu a fost transmis în direct.

"În cazul de faţă, dacă doamna Eugenia Vodă, care făcea un interviu cu Ion Cristoiu în calitate de ziarist, nu a putut reacţiona la unele afirmaţii ale acestuia, emisiunea, care a fost înregistrată - nu era în direct -, putea fi editată pentru a restabili echilibrul de care vorbeam", a explicat Christian Mititelu.

"Acum intelectualii spun că CNA acţionează cu dublă măsură pentru că în sancţiunea noastră - care este sancţiunea minimă care se poate da unui radiodifuzor - am spus că radiodifuzorul trebuie să ţină cont şi de articolul 47 din Codul audiovizual, care interzice prezentarea apologetică a unor crime şi abuzuri ale regimurilor totalitare sau ale autorilor unor astfel de fapte. Ni se spune că nu sancţionăm cazuri de apologie a comunismului, cel mai recent exemplu fiind emisiunile difuzate cu ocazia funeraliilor lui Adrian Păunescu. Noi sancţionăm în egală măsură asemenea cazuri, dacă se dovedesc a contraveni Codului audiovizual, dacă ne sunt semnalate. Noi suntem obligaţi să reacţionăm la orice plângere în decurs de 30 de zile şi contăm pe vigilenţa telespectatorilor în a ne semnala eventualele derapaje", a mai spus Mititelu.

CNA a somat public, pe 9 decembrie, TVR 1 pentru emisiunea "Profesioniştii", difuzată pe TVR 1 pe 13 noiembrie, în care jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit în termeni favorabili despre liderul mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, fără ca moderatoarea, Eugenia Vodă, să asigure imparţialitatea şi echilibrul.

Consiliul a primit şi o sesizare de la istoricul Radu Ioanid, potrivit căruia, în emisiunea "Profesioniştii", realizatoarea Eugenia Vodă şi invitatul său, Ion Cristoiu, au făcut "elogiul liderului mişcării legionare", Corneliu Zelea Codreanu.

Sancţiunea CNA s-a aplicat cu şapte voturi "pentru" (Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Ioan Onisei, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Constantin Duţu) şi unul "împotrivă" (Mihai Mălaimare). Şedinţa a fost condusă de Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA.

În schimb, Andrei Pleşu, Lucian Pintilie şi Silviu Purcărete se numără printre semnatarii unei scrisori adresate CNA în care se atrage atenţia instituţiei că "s-a grăbit să judece fără o argumentaţie solidă" emisiunea "Profesioniştii" moderată de Eugenia Vodă în care Ion Cristoiu a vorbit despre Zelea Codrean

Scrisoarea deschisă, intitulată "În apărarea Eugeniei Vodă", este semnată şi de Marie-France Ionesco, David Esrig, Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu, Toma Pavel, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu.

"Suntem cu toţii de acord că spaţiul public trebuie protejat de efectele oricărui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar când se manifestă, trebuie amendate prompt. Pe de altă parte, o asemenea precauţie nu este legitimă decât ca expresie a unui discernământ exercitat în deplină libertate. A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile. Spiritul conformist presupune să gândeşti potrivit unui canon, să spui nu ce crezi sau ce este adevărat, ci doar ceea ce se aşteaptă de la tine să spui; sau să te îndignezi pentru că ţi se cere s-o faci, pentru că e la modă indignarea, pentru că «dă bine» să te manifeşti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astăzi, «corectitudinea politică». E un tip de comportament adoptat de numeroşi gânditori oportunişti, dispuşi să afişeze, la tot pasul, o combativitate de circumstanţă şi să arunce anatema în toate direcţiile, montând perfide procese de intenţie", se arată în textul scrisorii deschise.

Semnatarii scrisorii atrag atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului, pornind de la "această formă, arbitrară, de corectitudine", că "s-a grăbit să judece fără o argumentaţie solidă" cazul Eugeniei Vodă, ca urmare a emisiunii "Profesioniştii" difuzată pe 13 noiembrie la TVR 1.

sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel