China avertizează SUA în privința autonomiei Hong Kong-ului: Nu au dreptul să critice sau să se implice

China va contracara ingerinţele Statelor Unite în Hong Kong, a avertizat luni Ministerul chinez de Externe, după ce un consilier prezidenţial american a ameninţat cu sancţiuni din cauza controversatului proiect care ar putea conduce la consolidarea controlului Beijingului asupra provinciei autonome.

"Statele Unite nu au dreptul să critice sau să se implice" în afacerile Hong Kong-ului, a declarat luni Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

"Ce legi se aplică, modul de aplicare sau momentul în care sunt elaborate legi în Regiunea administrativă specială Hong Kong - toate aceste lucruri ţin de suveranitatea Chinei. Dacă Statele Unite insistă să afecteze interesele Chinei, China va lua toate măsurile necesare pentru a contracara şi a se opune acestor acţiuni", a avertizat oficialul chinez, conform cotidianului The Independent din Singapore, preluat de Mediafax.

Administraţia de la Beijing a elaborat un proiect de lege privind securitatea naţională care prevede intensificarea rolului serviciilor de securitate chineze în provincia autonomă Hong Hong.

Robert O'Brien, consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională în SUA, a avertizat că Administraţia Donald Trump ar putea impune sancţiuni din cauza iniţiativei. "În cazul în care China preia controlul, este greu să ne imaginăm că Hong Kong-ul ar rămâne centrul financiar asiatic care a devenit", a afirmat Robert O'Brien la postul NBC News.

"China este dependentă de capital din restul lumii pentru a-şi construi economia şi a consolida clasa de mijloc. Sunt dependenţi de lichidităţi de pe pieţele financiare. Dacă pierd accesul la aceste lucruri prin Hong Kong, va fi o lovitură reală pentru preşedintele Xi Jinping şi pentru Partidul Comunist Chinez", a avertizat Robert O'Brien, conform site-ului de ştiri Axios.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel