Ce trebuie să faci dacă ai pierdut Cartea de Identitate a Vehiculului

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) conține atât datele tehnice, cât și datele proprietarilor anteriori ai vehiculului și este unul dintre cele mai importante documente eliberate de RAR. Vă recomandăm să păstrați CIV într-un loc sigur, pentru a evita pierderea, furtul sau deteriorarea. Totuși, în situația în care proprietarul vehiculului rămâne fără CIV, acesta trebuie să solicite un duplicat al documentului la RAR.

În continuare, vă reamintim câteva informații utile pentru situația în care doriți să solicitați eliberarea unui duplicat al (CIV).

Operațiunea poate fi solicitată la orice reprezentanță RAR, indiferent de locul în care a fost emisă inițial Cartea de Identitate a Vehiculului, fără a fi necesară o programare prealabilă.

Documentele necesare obţinerii unui duplicat al cărţii de identitate a vehiculului sunt:

– cererea pentru activitatea pe care o solicitați la RAR (cererea se va completa olograf de către solicitant, pe propria sa răspundere și va fi semnată în prezenţa angajatului R.A.R. care efectuează prestaţia);

– actul de identitate al solicitantului;

– documente care atestă calitatea de deţinător legal a solicitantului (act de vânzare-cumpărare, factură, act de adjudecare etc.), dacă solicitantul nu este cel care figurează ca deţinător în evidenţele autorităţii de înmatriculare;

– dacă solicitantul nu este deţinătorul vehiculului (persoană fizică), sau dacă deţinătorul este persoană juridică, este necesară prezentarea actului de reprezentare legală (împuternicire notarială, dacă deţinătorul este persoană fizică, sau delegaţie, dacă deţinătorul este persoană juridică).

Delegaţia trebuie să conţină datele de identitate ale reprezentantului deţinătorului, să identifice vehiculul prin numărul său de identificare (seria de şasiu sau caroserie), să specifice care este activitatea pentru care s-a emis delegaţia (eliberare duplicat al cărţii de identitate), să poarte număr de înregistrare şi să fie semnată de către emitent.

Nu uitați că, începând cu data de 16.07.2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 109/2018, pentru obţinerea duplicatului CIV este obligatorie prezentarea vehiculului la RAR în vederea identificării sale, transmite RAR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel