Data alegerilor prezidențiale de anul viitor rămâne incertă. Ce s-ar putea întâmpla dacă românii vor fi chemați la urne după Paști sau chiar în toamnă?
Discuția din platoul România TV a plecat de la declarațiile recente ale lui Ilie Bolojan care crede că ar fi o variantă neinspirată ca alegerile să aibă loc înainte de Paște. Mai precis, președintele PNL a spus că ar fi nepotrivit ca acestea să se desfășoare în aprilie și că, în opinia sa, cele mai potrivite perioade pentru alegeri ar fi luna martie sau luna mai, dar a subliniat că ar fi inadecvat ca „mizeriile politice” să fie aduse în discuție cu două săptămâni înainte de sărbătoarea Învierii.
Liberalul a explicat că pe data de 20 aprilie, anul acesta, este atât Paştele Ortodox cât şi Paştele Catolic şi „ar fi impropriu ca, înainte cu două săptămâni de sărbătorile de Paşte, când toţi creştinii vor să-şi vadă de viaţa lor, să vină ei cu mizeriile lumii politice”. „Deci, cred că, din punct de vedere social, nu pot fi organizate alegeri în această perioadă. Şi atunci sunt două etape, sau varianta să fie organizate până la începutul lunii aprilie, martie, final de martie, început de aprilie, dar nu mai târziu de prima săptămână, din aprilie turul 2, sau să fie undeva organizate, să spunem, în luna mai, în aşa fel încât campania să înceapă după Paşti şi spre finalul lunii mai, se fac ambele tururi. E o chestiune de a ţine cont de această o realitate”, a precizat Bolojan.
Cine are interesul să mute alegerile atât de departe și Klaus Iohannis să rămână în funcție cât mai mult? - a întrebat jurnalista Cristina Herea.
Analistul politic Bogdan Chirieac a dat un răspuns ferm, fără să stea prea mult pe gânduri:
"Chiar domnul Klaus Iohannis. Există și o vorbă cum că domnul Iohannis și-ar dori alegerile în septembrie ca să prindă toată vara la mare. Deci l-ați văzut! I-a revenit zâmbetul, fiindcă avea o față foarte supărată înainte, era pământie... acum radiază, e din nou președinte. Adevărul că e bine să stea acolo dar în termeni rezonabili.
Dar dacă se duc alegerile până în iunie sau în septembrie trebuie să știți că tensiunea socială se va acumula până la un nivel la care nu va mai putea fi stăvilită. Totuși, Klaus Iohannis este cel mai detestat om politic în România astăzi" a spus Bogdan Chirieac.
Kelemen Hunor declara astăzi că este foarte periculos ca președintele Klaus Iohannis să rămână în funcție încă șase luni de zile. Tot acesta spune că normal ar fi ca în momentul învestirii unui Parlament președintele Klaus Iohannis să predea puterea, interimară - ce-i drept - președintelui Senatului, potrivit Constiuției.
Bogdan Chirieac îi dă dreptate: "Așa ar trebui. O spune Kelemen Hunor, un om cu multă experiență politică. Vedeți, însă, după istoria cu alegerile, faptul că-i o figură cunoscută... dacă Marcel Ciolacu va accepta să fie în continuare prim-ministru (și dumnealui, o altă figură cunoscută)... Gândiți-vă că România e secătuită, după anul electoral 2024 noi vom trăi din împrumuturi, E important ca Europa să ne împrumute în continuare până ne punem pe linia de plutire. Economia a fost grav rănită, grav distrusă de către domnul Marcel Boloș și PNL a plătit.
Deci din punctul ăsta de vedere - faptul că Iohannis merge la Bruxelles și-l știe lumea, îl recunoaște - e un avantaj. La fel și cu Marcel Ciolacu care are o imagine bună și o relație bună cu doamna von der Leyen, cu Olaf Scholz care, din nefericire, pleacă și el în februarie, cu Pedro Sanchez care nici el nu se simte bine... dar oricum sunt cunoscuți de liderii europeni. Pentru noi e importantă acum și continuitatea" a explicat Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News