Urmărește emisiunea live


CCR, schimbare MAJORĂ în regulament

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis ca opiniile separate ale judecătorilor constituţionali să nu mai fie publicate, dacă acestea se transformă în critici la adresa forumului sau dacă acestea au caracter "sentenţios, ostentativ sau provocator".

Aşadar, conform deciziei publicată vineri seară în Monitorul Oficial, opinia separată sau concurentă operează cu repere doctrinare şi jurisprudenţiale, obiectivitate în concepte şi noţiuni ştiinţifice. 'Aprecierile cu caracter sentenţios, ostentativ, provocator sau cu tentă politică, precum şi cele care duc la o asemenea finalitate sunt interzise', se menţionează în hotărârea CCR.

În privinţa opiniilor separate, prevederile arată că ele nu pot depăşi punctul de vedere al judecătorului pentru a se transforma într-o critică la adresa CCR. 'Opinia separată sau concurentă nu poate transgresa dincolo de punctul de vedere al judecătorului pentru a se transforma într-o critică punctuală la adresa Curţii Constituţionale, neputându-se constitui într-un examen partinic sau într-o critică făţişă la adresa acesteia', se notează în hotărâre.

CCR a mai stabilit că opinia separată sau concurentă se predă preşedintelui forumului, el putând solicita refacerea acesteia. 'Opinia separată sau concurentă se predă preşedintelui Curţii Constituţionale odată cu decizia la care a fost redactată. După discutarea deciziei, preşedintele Curţii Constituţionale, în măsura în care constată că există abateri de la regulile stabilite la articolul 1, solicitarea judecătorului respectiv, prin rezoluţie, refacerea acesteia', se arată în articolul 2 din hotărâre. În cazul în care judecătorul nu respectă prevederilor articolului 2, preşedintele poate dispune ca opinia separată să nu fie publicată. 'În cazul în care judecătorul Curţii Constituţionale nu se conformează solicitării prevăzute la articolul 2, preşedintele Curţii Constituţionale, prin rezoluţie, dispune ca opinia separată sau concurentă, după caz, să nu se publice în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau pe pagina de internet a Curţii Constituţionale şi nici să nu se ataşeze la dosarul cauzei'.

Decizia a venit, potrivit CCR, având în vedere o serie de opinii separate sau concurente întocmite la deciziile CCR, cu referire specială la opiniile concurente formulate la deciziile 304/2017 şi 392/2017 (cu privire la Legea 90/2001 şi abuzul în serviciu - n.r.), care aduc în discuţie afectarea, chiar de către unii judecători ai Curţii Constituţionale, a caracterul general obligatoriu al deciziilor CCR, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel