Cele mai citite

Căsătoriile şi convieţuirile forţate, pedepsite cu închisoarea. Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor

imagine cu doi miri, casatorie
Imagine cu rol ilustrativ: Pixabay

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 16 septembrie, un proiecte de lege care prevede pedepse majorate pentru căsătoriile şi convieţuirile forţate atunci când este vorba de minori.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, miercuri, 16 septembrie, cu 254 de voturi "pentru" şi trei abţineri, un proiect de lege care prevede pedepse mai mari pentru căsătoriile şi convieţuirile forţate atunci când este vorba de minori.

Astfel, în cazul minorilor sub 16 ani, fapta va fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul persoanelor majore sau al unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani, fapta va fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Legea urmează să fie trimisă președintelui României pentru promulgare și vine după ce în ultimii ani au tot apărut imagini revoltătoare în mediul online cu nunți între minori. Reamintim că, într-o localitate din Mehedinți, a fost organizat un astfel de eveniment cu un mire de doar 10 ani.

Diana Buzoianu: Pe scurt, includem în codul penal infracțiunea expresă pentru căsătoriile forțate

"Căsătoriile forțate vor fi sancționate cu închisoarea! Astăzi, Parlamentul a votat proiectul de lege pe care l-am inițiat, alături de parlamentari USR, PNL, PSD, UDMR, cu sprijinul societății civile. Pe scurt: includem în codul penal infracțiunea expresă pentru căsătoriile forțate.

Astăzi, Parlamentul a votat ceva ce ar trebui să fie de la sine înțeles: că nicio fată, niciun băiat nu poate fi proprietatea familiei, că nu poate fi constrânsă sau constrâns la o căsătorie pe care nu o vrea.  Am inițiat acest proiect acum aproximativ un an pentru că există prea multe fete și femei care sunt forțate să intre în căsătorii sau relații asemănătoare căsătoriei. Niciun stat sănătos nu poate să privească în altă parte. Prin această lege, căsătoria și conviețuirea forțată sunt definite și sancționate cu închisoarea. 

Pentru o victimă majoră sau un minor care a împlinit vârsta de 16 ani infracțiunea căsătoriei forțate se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Dacă e vorba de un minor sub 16 ani care e determinat să conviețuiască într-o relație asemănătoare, pedeapsa e de la 2 la 7 ani. Am făcut un lucru atât de simplu, dar fundamental: să spunem fiecărei victime a unei căsătorii forțate din țara noastră că statul o vede, o protejează și că libertatea ei are cu adevărat importanță. România nu are nevoie de explicații pentru abuz. România are nevoie să fie o țară sigură pentru toate femeile și toate fetele", a scris Diana Buzoianu, co-iniţiator al proiectului de lege, într-o postare pe pagina ei de Facebook.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.286/2009, în sensul incriminării şi combaterii fenomenului căsătoriilor şi convieţuirilor forţate, cu precădere în cazul minorilor.

De asemenea, se are în vedere completarea art.28 din Legea nr.504/2002, în sensul instituirii obligaţiei posturilor de radio şi televiziune să difuzeze, alternativ, anumite mesaje de avertizare, pentru a face cunoscute noile dispoziţii referitoare la incriminarea căsătoriilor şi convieţuirilor forţate, transmite Agepres.

Ce este căsătoria forţată sau convieţuirea forţată 

Actul normativ adoptat defineşte căsătoria forţată sau convieţuirea forţată drept determinarea unei persoane la încheierea unei căsătorii sau la convieţuirea într-o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi.

Potrivit unui amendament, prin exploatarea unei persoane se înţelege şi obligarea la încheierea unei căsătorii sau la convieţuirea într-o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi, precum şi obţinerea de bani sau alte foloase materiale în schimbul încheierii unei căsătorii sau al convieţuirii într-o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi; obligarea unei persoane să obţină sau să poarte o sarcină pentru o altă persoană, precum şi obţinerea de bani sau alte foloase materiale în schimbul obţinerii sau purtării, de către o persoană, a unei sarcini pentru o altă persoană; preluarea ori predarea unui copil în vederea adoptării acestuia de către o altă persoană prin încălcarea procedurii legale privind adopţia, precum şi obligarea sau inducerea în eroare la consimţirea unei adopţii ori obţinerea de bani sau alte foloase materiale în schimbul adopţiei.

Determinarea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani la încheierea unei căsătorii sau la convieţuirea într-o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta a fost săvârşită: prin constrângere sau abuz de autoritate; profitând de starea de vulnerabilitate vădită a victimei, cauzată de vârstă, boală, dizabilitate fizică sau psihică ori o situaţie de dependenţă; precum şi prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra victimei.

Închisoare și pentru cei care duc persoane în străinătate pentru căsătorii forțate

Cu închisoare de la 1 la 5 ani se sancţionează şi transportarea sau însoţirea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani într-un alt stat decât cel în care locuieşte, precum şi determinarea victimei să călătorească pe teritoriul unui asemenea stat ori împiedicarea să se întoarcă în statul în care locuia, cu scopul de a o forţa să încheie o căsătorie sau să convieţuiască într-o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi, prevede un alt amendament.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Justiție
Citește mai multe din Justiție
x close