Carmen Iohannis, dispută cu șeful său, privind o petrecere în pijamale

Inițiativa unei eleve de clasa a V-a de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, legată de săptămâna "Școala altfel", pare să tulbure apele între Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, și directorul instituției de învățământ, Gabriel Negrea. 

Potrivit oradesibiu.ro, copiii de clasa a V-a de la liceul unde predă Limba engleză Carmen Iohannis, soția președintelui României, ar fi vrut să facă în timpul săptămânii "Școala altfel", o mică petrecere, gen "Pijama party".

Inițiativa ar fi aparținut, potrivit sursei citate, unei fetiţe cu orizonturi moderne, conturate în câţiva ani de şcoală făcuţi în străinătate, despre care se ştie că este fiica unuia dintre verii soţiei şefului statului.

De aici şi până la strângerea de semnături ale elevilor dornici ca soţia preşedintelui României să le predea în pijama nu a fost decât un pas, pe care prima doamnă, Carmen Iohannis, l-ar fi girat cu zâmbetul pe buze.

Referitor la acest subiect, directorul Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu, Gabriel Negrea, a precizat, însă, că "Nu s-a pus nici un moment în discuţie problema ca doamna Iohannis să predea în pijama. Pare amuzant, dar cât sunt eu aici, acest lucru nu se va întâmpla".

Cu toate acestea, problema care a răscolit întreaga şcoală sibiană de renume va fi studiată pe toate feţele în colegiul profesoral şi în colegiul de administraţie al liceului, anunța libertatea.ro, urmând să fie luată o decizie în acest sens. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel