Căprioare de la Zoo Galaţi, sfâşiate de câini fără stăpân

Mai multe căprioare de la Grădina Zoologică Galaţi au fost atacate de câinii fără stăpân care trăiesc în pădurea în care se află parcul şi care au reuşit să sape gropi pe sub gardul exterior. Specialiștii cred că mulți câini sunt înfometați pentru că nu mai găsesc resturi lăsate de oameni.

Mai multe căprioare de la Grădina Zoologică din Galaţi au fost atacate de câini fără stăpân. Incidentul s-a produs duminică şi, imediat după ce au aflat despre acesta, reprezentanţii parcului Zoo au trimis la faţa locului medicul veterinar.

De asemenea, a fost dublată paza complexului şi se încearcă repararea gardului prin care au reuşit să intre câinii fără stăpân. În paralel, autorităţile caută soluţii pentru a strânge câinii din pădure.

„Am trimis medicul veterinar acolo, încă nu ştim cât este de grav. Am dublat paza peste noapte şi am trimis doi muncitori care vor verifica de mai multe ori gardul. Câinii din pădure nu pot fi împuşcaţi, ne-am gândit să-i adunăm cu echipe de de la ecarisaj. Totuşi, ei nu au jurisdicţie în pădure, au nevoie de dispensă, vorbim cu cei de la Romsilva să vedem ce putem face”, a declarat, pentru Mediafax, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, Mădălin Şerban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel