Câine torturat sub privirile mai multor copii. Marius Chirca: Niște barbari în acțiune! Este traumatizat pe viață

Marius Chirca, fondator al Asociației Kola Kariola, a vorbit despre cazurile de maltratare a animalelor și despre traumele cu care rămân acestea atunci când sunt supuse torturii.

"Văd niște barbari în acțiune. Ieri au fost două cazuri similare. Încă unul tot în Râmnicu Vâlcea unde se pare că acel câine capturat într-un mod extrem de brutal, a murit în crosele hingherilor. Se întâmplă extrem de des ca nepregătiți – îi numesc oameni, dar ei îi văd ca pe niște barbari… extrem de des se întâmplă ca multe animale să moară din cauza acestui mod brutal de a fi capturate.

Se întâmplă pentru că niște oameni nepregătiți fac acest lucru, dar și deoarece în general, total neautorizat, acești oameni pot folosi substanțe tranchilizante, pe care de fapt doar medicul veterinar le poate gestiona și utiliza, dar de la adăposturile publice, plătite din bani publici, li se dau pe mână acestor bipezi nepregătiți acele puști care au seringi care conțin tranchilizante. Li se dă de multe ori o doză mult prea mare pentru greutatea reală a câinelui și mulți dintre ei mor. 

"Dosar penal"

Chiar dacă hingherii să presupunem că acționează legal, nu acesta este modul de capturare. Aceste personaje care lucrează cu niște animale trebuie să aibă un minimum de pregătire, nu așa… Scrie clar la lege – modul de capturare nu trebuie să pună sub niciun fel de formă viața în pericol a animalului capturat. Ceea ce vedem acolo este schingiuirea fără drept a animalelor și, în mod normal, personajele din imagini trebuie să aibă dosar penal astăzi.

Acel câine nu mai este adoptabil. Este traumatizat pe viață. Le distrug efectiv viața și viitorul. Cine? Niște barbari plătiți pe bani publici!", a declarat Marius Chirca pentru Gândul.ro.

VEZI ȘI: Imagini ȘOCANTE. Un bărbat a schingiuit un câine în fața mai multor copii. Asociația Kola Kariola, apel către Marcel Vela

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel