Cahill, despre Halep: Pun prea multă presiune pe ea? E parte din familia mea

Simona Halep foto AGERPRES/AP
Simona Halep foto AGERPRES/AP

Antrenorul Darren Cahill a vorbit, pentru presa din Australia, despre momentul prin care trece Simona Halep în primul Mare Șlem al anului. 

„Pun prea multă presiune pe ea? Eu cred că este la fel, sincer. Vorbim la fel, chiar și anul trecut atunci când nu lucram împreună. Așa cum am mai spus, ea este parte din familia mea. Am mai spus această poveste despre cum am crezut că fac cel mai bun lucru pentru familia mea și să-mi iau o pauză de 12 luni. Am ajuns acasă și le-am spus, salut, copii, o să-mi iau un an de pauză, o să fiu mai mult prin preajmă. Fiica mea a început să plângă. Credeam că este foarte fericită, dar ea era supărată că o abandonez pe Simona. Atât de mult înseamnă pentru familia mea", a spus Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep.

„În ce mă privește, relația este la fel. Ea este în continuare la fel de nervoasă pe teren, așa cum a fost mereu, dar învață să managerieze astfel de momente. Astăzi, la un moment dat, a existat o minge interesantă. Simona din trecut ar fi lăsat totul să treacă, dar acum a refuzat să renunțe. Astea sunt lucrurile care mă fac mândru de ea, luptă atunci când unele chestii îi sunt împotrivă. Asta este marea schimbare la ea pe care am văzut-o în ultimii doi-trei ani", a mai zis antrenorul care a revenit alături de Simona Halep la finalul lui 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel