Butoane de panică pentru cameriste

Eduard Pascu / 12 iun 2019 / 09:17 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

New Jersey a devenit marţi primul stat american în care hotelurile sunt obligate să ofere cameristelor ''butoane de panică'' portabile, relatează DPA.

Dispozitivele, utilizate pentru a solicita ajutor, au rolul de a oferi angajatelor protecţie în faţa hărţuirii sexuale şi a altor pericole.

În luna septembrie, lanţuri hoteliere importante - precum Marriott, Hilton şi Hyatt - au convenit să ofere astfel de dispozitive cameristelor după ce angajaţii din domeniu, din sindicatul Unite Here, au protestat la nivel naţional solicitând introducerea butoanelor de panică şi a altor măsuri pentru sporirea nivelului de siguranţă.

Dispoziţia legală, care va intra în vigoare în luna ianuarie a anului viitor, vizează hotelurile cu 100 sau mai multe camere, printre acestea numărându-se toate cele nouă cazinouri cu locuri de cazare din Atlantic City.

Administraţiile locale au început să adopte legi pentru protecţia angajaţilor în contextul în care acest lucru nu a fost realizat de autorităţile guvernamentale.

În luna ianuarie, New Jersey a anunţat că va creşte venitul minim la 15 dolari pe oră până în anul 2024. Anul trecut, acelaşi stat american a dispus intrarea în vigoare a unei legi care prevede concediul medical plătit.

Vezi și: Marriott mai deschide un hotel în București. Cine este director


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24