Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, s-a referit la o posibilă perioadă de tranziție până la sfârșitul lui 2020 pentru a menține relațiile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, potrivit unui interviu publicat luni de cotidianul francez Les Echos, transmite AFP.
"În stadiul actual, nu am mandat pentru a negocia asupra acestui punct (o perioadă de tranziție). Dacă ajungem însă la un acord privind o retragere ordonată a Marii Britanii, o asemenea perioadă, scurtă și încadrată, este posibilă", a declarat Michel Barnier pentru mai multe jurnale europene.
"Ar fi logic să acopere perioada financiară în curs, deci până în 2020. Ne-ar lăsa puțin mai mult timp pentru a pregăti viitoarea relație", a adăugat el, potrivit afirmațiilor publicate pe site-ul lesechos.fr.
În discursul său de la Florența (Italia), la 22 septembrie, premierul britanic, Theresa May, a propus o perioadă de tranziție de doi ani după retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
În această perioadă, relațiile ar fi menținute, în timp ce Marea Britanie trebuie să părăsească UE la 29 martie 2019.
"O asemenea perioadă ar fi posibilă numai cu condiția să fie încadrată de menținerea întregii arhitecturi de reglementare și supervizare europene, inclusiv sub aspectul jurisdicției. Ar fi menținerea statu-quo economic și a tuturor obligațiilor Marii Britanii", a insistat Michel Barnier.
În cursul unui summit desfășurat la Bruxelles săptămâna trecută, liderii UE au ajuns la o înțelegere pentru a începe să pregătească între ei negocierile asupra viitoarei relații cu Londra. Ei subliniat, totuși, absența unor "progrese suficiente" în discuțiile pentru Brexit, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu