Brexit, AVERTISMENT Barnier: barierele vamale sunt 'inevitabile'

Brexit
Brexit

Barnier insistă ca Londra să 'facă o alegere' în cazul Brexit, avertizând că barierele vamale sunt 'inevitabile' fără uniunea vamală.

Negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a insistat luni pe lângă guvernul de la Londra să 'facă o alegere' pentru ceea ce va urma după ieşirea Marii Britanii din UE, reamintind că barierele comerciale 'sunt 'inevitabile' în afara uniunii vamale şi a pieţei unice din care Regatul Unit vrea să iasă, transmite AFP.

'A sosit timpul să fie făcută o alegere', a afirmat Barnier după discuţiile purtate la Londra cu premierul britanic Theresa May şi cu ministrul pentru Brexit, David Davis.

'Avem nevoie de claritate asupra propunerilor britanice privind viitoarea relaţie' dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, a adăugat el. 'Singurul lucru pe care îl pot spune este că, fără uniunea vamală şi în afara pieţei unice, barierele la comerţul cu bunuri şi servicii sunt inevitabile', a subliniat Barnier, într-un context de tensiuni pe această temă în rândurile guvernului britanic.

Marea Britanie, liberă să semneze acorduri comerciale

La rândul său, David Davis a reafirmat că ţara sa va ieşi din 'acordul vamal' pentru a fi liberă să semneze acorduri comerciale cu restul statelor lumii, urmărind în acelaşi timp să păstreze relaţia comercială 'cea mai fluidă posibil' cu Uniunea Europeană după oficializarea Brexit-ului. Aceste declaraţii survin pe fondul tensiunilor între taberele pro- şi anti-Brexit, în urma numeroaselor informaţii care circulă din jurul negocierilor şi potrivit cărora unii miniştri sunt dispuşi să menţină Marea Britanie în uniunea vamală cu blocul comunitar după Brexit.

[citeste si]

Purtătorul de cuvânt al premierului May s-a văzut nevoit să sublinieze, înaintea întrevederii lui Barnier cu oficialii britanici, că singurele opţiuni avute în vedere de Londra sunt fie 'un nou parteneriat vamal', fie 'dispoziţii vamale relaxate', fără a explica însă diferenţele între aceste variante.

De marţi până joi vor avea loc la Bruxelles discuţii între cele două delegaţii cu privire la aspecte tehnice ale Brexit-ului, la frontiera şi relaţiile dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, şi asupra perioadei de tranziţie de doi ani care va urma după momentul oficial al ieşirii din UE, la 29 martie 2019. Discuţiile cu privire la viitorul relaţiei dintre Regatul Unit şi UE vor începe în martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel