Cele mai citite

Boris Johnson preia conducerea guvernului britanic: Angela Merkel vrea să continue o 'prietenie strânsă' cu Londra

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
Boris Johnson preia conducerea guvernului britanic: Angela Merkel vrea să continue o 'prietenie strânsă' cu Londra

Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat marţi pe noul premier britanic Boris Johnson, insistând asupra faptului că ea şi-ar dori să continue 'prietenia strânsă' cu Marea Britanie, aflată în plin divorţ de UE, informează AFP. 

'Îl felicit pe Boris Johnson şi aştept cu nerăbdare o bună colaborare. Cele două ţări ale noastre trebuie să continue să fie unite printr-o prietenie strânsă', a subliniat şefa guvernului german într-un mesaj pe Twitter postat de către purtătoarea sa de cuvânt Ulrike Demmer.

În una din primele declaraţii făcute după alegerea sa, Boris Johnson a promis, aşa cum a făcut şi în timpul campaniei sale, că Brexitul va avea loc la 31 octombrie, o nouă dată prevăzută după ce Regatul Unit a eşuat în ratificarea acordului de retragere negociat cu UE înainte de sfârşitul lunii martie.

Boris Johnson, fost ministru de externe, care a concurat cu actualul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt la şefia Partidului Conservator şi implicit la funcţia de prim-ministru, a obţinut 66% din voturile celor aproximativ 159.000 membri ai Partidului Conservator care s-au exprimat. Potrivit AFP, cancelarul german se află în prezent în vacanţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close