Bogdan Aurescu l-a sunat pe omologul din Ungaria după afirmația "România e Statul Islamic al UE"

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a avut joi o convorbire telefonică cu omologul său maghiar, Peter Szijjarto, în care a condamnat o declarație făcută recent la Budapesta, potrivit căreia România este "Statul Islamic al Uniunii Europene".

Totodată, Aurescu i-a transmis lui Szijjarto că nu vrea ca Ziua Națională a Ungariei, celebrată la 15 martie, să fie un prilej pentru declarații belicoase ale unor oficiali unguri.

"În cadrul convorbirii, Bogdan Aurescu a abordat problematica declaraţiilor făcute recent la Budapesta, în cadrul unui miting de comemorare, la data de 10 martie, potrivit cărora, printre altele, România a fost calificată drept “Statul Islamic al Uniunii Europene”.

Ministrul român a reiterat poziţia, deja făcută publică, a părţii române în sensul că o astfel de calificare a ţarii noastre este inacceptabilă, fiind în afara spiritului european care ar trebui să caracterizeze relaţiile de bună vecinătate şi parteneriat strategic dintre România şi Ungaria. A exprimat aşteptarea ca apropiata celebrare a Zilei Naţionale a Ungariei, la 15 martie, respectiv comemorarea a 25 de ani de la evenimentele de la Tg. Mureş din 1990 (19-20 martie) să nu constituie un prilej pentru declaraţii publice ale unor demnitari ungari care să contravină parteneriatului strategic, Tratatului bilateral de bună vecinătate din 1996 sau prevederilor constituţionale în vigoare în România", transmite MAE într-un comunicat remis DC News.

Bogdan Diaconu: UDMR m-a declarat public mâncător de unguri

În același timp, Bogdan Aurescu a reiterat dorinţa părţii române de a se înregistra progrese în procesul de finalizare a Protocolului Comitetului de specialitate româno-ungar de cooperare privind problemele minorităţilor naţionale, a cărui negociere a început încă din iunie 2011, astfel încât acest document să poată fi semnat cât mai curând. 

Ministrul ungar de externe a fost de acord că trebuie evitate situaţii care să ducă la tensionarea atmosferei relaţiilor bilaterale de parteneriat strategic şi a arătat că a dispus deja măsurile necesare pentru accelerarea reacţiei părţii ungare pe tema finalizării Protocolului Comitetului de specialitate, conchide MAE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel