Boc, anunț despre construirea metroului la Cluj

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat joi că firme din Japonia ar fi interesate de proiectul metroului pe care administraţia locală ar dori să îl construiască, ca soluţie la traficul aglomerat din oraş.

De altfel, în bugetul local din acest an a fost alocată o sumă pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate a acestui proiect.

Emil Boc a amintit, joi, că realizarea metroului reprezintă un un obiectiv pe termen lung şi că discuţiile din prezent sunt, practic, o pregătire a unor soluţii care ar putea fi aplicate în perioada următorilor 20-30 de ani, când se estimează că oraşul va ajunge la un milion de locuitori.

'Avem un buget aprobat care prevede şi realizarea unui studiu de prefezabilitate pentru realizarea metroului la Cluj-Napoca. Am fost contactaţi de reprezentanţii unor firme japoneze care au văzut interesul Clujului pentru metrou, le-am spus că sunt bineveniţi pentru o discuţie preliminară, aşa cum vom purta discuţii cu toţi cei interesaţi de a veni pentru realizarea proiectului de metrou. Ne interesează acum să culegem toate datele necesare pentru a realiza cel mai bun caiet de sarcini în vederea realizării studiului de prefezabilitate, după care oricine, din Japonia până în SUA, poate veni la Cluj să se implice în acest proiect', a spus Emil Boc.

Studiul de prefezabilitate

Acesta a subliniat că anumite idei, cum este cea a construirii metroului, trebuie analizate din timp, deoarece peste câţiva ani, când nevoia de a fi puse în practică va fi şi mai mare, va fi prea târziu pentru a fi implementate. Vorbind despre studiul de prefezabilitate care va fi realizat pentru acest proiect al metroului la Cluj-Napoca, Emil Boc a spus că acesta va arăta care vor fi costurile, cât de lung va fi traseul, dacă va fi de suprafaţă ori subteran, sau câte staţii vor fi necesare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel