Codul Fiscal nu este decât un instrument al politicilor economice, scrie prof. Coșea. Dar aceste politici nu au fost clar formulate. În lipsa lor, chiar dacă s-ar obține efecte prin aplicarea noului Cod, ar putea fi negative, prin pierderi și risipire de resurse publice.
Ce trebuie stabilit prin consens al clasei politice
Înante de a vota noul Cod Fiscal, ar trebui asigurat un consens politic pe un număr limitat de obiective prioritare considerate nec plus ultra pentru momentul actual.
Probabil că pe primele locuri ale obiectivelor prioritare ar trebui să fie SSS ( străzi, spitale, școli) și sistemul de irigații dar pot fi și altele.
Apoi, ar trebui stabilit cu precizie prin consens politic și dialog social conceptul și schema de aplicare a noului sistem de salarizare, eliminând pericolul politicianismului electoral ca și a celui de nesustenabilitate pe termen lung.
Nu în ultimul rând, ar trebui reparată greșeala fostului președinte Traian Băsescu care a semnat iresponsabil în 2012 Tratatul European de Guvernanță Fiscală( MTO). România încă nu se poate compara cu nucleul dur al UE și nu este posibil actualmente să suporte un nivel atât de redus al deficitului. Renegocierea la Bruxelles ar trebui antamată.
Iată, integral, editorialul scris de prof. Mircea Coșea:
Codul Fiscal nu este nici Sudoku, nici panaceu universal și nici armă letală
Discuțiile referitoare la Noul Cod Fiscal, după ce au alunecat vizibil spre politicianism, au acum tendința să frizeze absurdul prin introducerea unor accente de patetism telenovelistic.
Domnul prim ministru, imediat ce se întoarce din croazieră, se grăbește să demostreze cu markerul la tablă binefacerile și sustenabilitatea noului cod dar eșuează într-un penibil joc de Sudoku. Respectând regula jocului, cifrele domnului Ponta nu reprezintă decât o convenție, relațiile aritmetice între ele nefiind de nici un folos.
Reprezentanții coaliției majoritare și o serie de analiști arondați acesteia susțin atributul de panaceu universal al codului care, după părerea domniilor lor, ar fi unica soluție salvatoare pentru viitorul țării iar criticii codului îl consideră o catastrofă cu efect letal pentru economie chiar de la primele zile ale anului următor.
Codul Fiscal nu este însă nimic altceva decât un simplu instrument al politicii economice, cu orientare mai precisă pe politica fiscală. Noi discutăm cu pasiune și aplomb despre un instrument al politicii dar nimic despre activitatea căreia îi este destinat acest instrument, adică politicii economice/ fiscale. O astfel de abordare este greșită deoarece scopul instrumentului este de a înfăptui obiectivele respectivei politici iar gradul de pozitivare al utilizării lui depinde direct și nemijlocit de modul în care este concepută și gestionată acea politică.
Oricât de bun ar fi un cod fiscal, el nu va avea rezultatele dorite dacă nu există un cadru adecvat în care să fie utilizat, adică un mediu de politică economică/fiscală apt de a susține și valorifica atributele calitative ale noului cod.
În această situație, întrebarea care se pune este următoarea : noul Cod Fiscal, calitativ superior prin elementele sale de flexibilizare fiscală ,este aplicabil și sustenabil în măsura în care nu se procedează și la îmbunătățirea și modernizarea conceptului și modului de aplicare a actualei politici economice ?
Inclin să cred că sunt puține șanse să se obțină de la noul cod fiscal ceea ce se speră dacă nu va exista și o "nouă" politică economică cu accent pe reevaluarea conceptului actual de politică fiscală, deoarece între spiritul noului cod și cel al actualei politici fiscal/bugetare există o deosebire esențială. Astfel, dacă noul cod se sprijină pe ideia dinamismului economic caracterizat prin motivarea fiscală a inițiativei antreprenoriale și a stimulării ofertei prin cerere ( creșterea consumului), politica fiscală se caracterizează prin viziunea tratării bugetului ca pe un simplu cont contabil cu rol de pușculiță guvernamentală. O astfel de interpretare este lipsită de viziune și contravine conceptului modern european de tratare a bugetului ca pe o pârghie a politicii economice, de orientare a direcției de dezvoltare într-o economie de piață funcțională.
Chiar dacă acum accentul este pus pe problema sustenabilității măsurilor noului cod fiscal din punctul de vedere al efectelor pe buget , cred că ar trebui mutat accentul și pe urgența pregătirii ( înbunătățirii) cadrului de politică economică în care va acționa ca instrument. Dacă nu se va obține o compatibilizare de fond între politica economică ( strategie, obiective, priorități) și noul cod ( instrumente fiscale) , ansamblul economic național nu va resimți efectele benefice ale trendului de relaxare fiscală. Efectele ar putea fi chiar contrare prin pierderi și risipire de resurse publice.
Previzibilele efecte pozitive ale relaxării fiscale promovate de noul cod pot fi considerate doar " materii prime " ale procesului de dezvoltare economică și creștere a standardului de viață. Ele pot deveni " produse finite " numai în măsura în care se concretizează și materializează în elemente " palpabile și comensurabile" ale dezvoltării. Problema obținerii de avantaje prin noul cont nu este completă dacă nu se asigură și modul corect și eficient de utilizare al acestor avantaje. Această problemă a " gestionări" rezultaelor nu se poate rezolva decât prin schimbări conceptuale la nivelul politicii economice.
Ce cred că ar trebui să fie primele măsuri luate în această direcție ?
În primul rând, cred că ar trebui asigurat un consens politic pe un număr limitat de obiective prioritare considerate nec plus ultra pentru momentul actual.Sesiunea extraordinară a parlamentului de la sfârșitul acestei luni pentru discutarea codului ar putea fi o oportunitate pentru un astfel de consens. Probabil că pe primele locuri ale obiectivelor prioritare ar trebui să fie SSS ( străzi, spitale școli) și sistemul de irigații dar pot fi și altele.
În al doilea rând, ar trebui reparată greșeala fostului președinte Traian Băsescu care a semnat iresponsabil în 2012 Tratatul European de Guvernanță Fiscală( MTO). România încă nu se poate compara cu nucleul dur al UE și nu este posibil actualmente să suporte un nivel atât de redus al deficitului. Renegocierea la Bruxelles ar trebui antamată.
În al treilea rând, ar trebui stabilit cu precizie prin consens politic și dialog social conceptul și schema de aplicare a noului sistem de salarizare, eliminând pericolul politicianismului electoral ca și a celui de nesustenabilitate pe termen lung.
14/VIII/2015
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
