Cele mai citite

Atac cu cuțitul într-un spital din România

atac-cu-cutitul_45519100
Foto: Pixabay

Un atac cu cuțitul a avut loc într-un spital din România.

Un atac cu cuțitul a avut loc un spital din Onești. Un pacient care a ajuns băut la spital a devenit agresiv și l-a înjunghiat pe agentul de pază. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din spital.

"Este vorba despre un bătrân de 71 de ani, venit încă de noaptea trecută la unitatea de primiri urgențe a spitalului din Onești. Practic el și-a petrecut noaptea în unitatea de primiri urgențe, iar dimineață când și-a revenit a intrat în sevraj și a început să devină recalcitrant. A fost momentul în care personalul medical l-a chemat pe agentul de pază, care, așa cum se vede în imagini, stătea în zonă pentru a-l calma pe bătrânul de 71 de ani, însă la un moment dat acesta a devenit foarte agresiv, iar în momentul în care agentul de pază s-a apropiat de el acesta a scos un cuțit din buzunar și l-a înjunghiat în zona toracică.

Din fericire echipamentul de protecție al agentului de pază l-a protejat destul de bine, iar plaga înțepată nu a fost una în profunzime. Agentul de pază a reușit să îi ia cuțitul din mână și să îl arunce, după care a reușit inclusiv să îl pună la pământ pe bătrânul de 71 de ani, să îl imobilizeze până când au venit polițiștii și l-au încătușat. Bărbatul a fost audiat de polițiști și s-a ales cu un dosar penal pentru loviri sau alte violențe. Între timp agentul de pază în vârstă de 35 de ani a primit îngrijiri îngrijiri medicale, iar viața lui nu este pusă în pericol", a relatat Paul Ciurari, reporter Antens 3 CNN.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce variantă considerați acum ca fiind cea mai bună pentru România?
Guvern PSD - UDMR
Guvern minoritar PNL - USR
Alegeri anticipate
Trimite răspunsul
x close