Asociaţia One Health-New Medical Concept s-a afiliat CNMR

CNMR
CNMR

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) este onorată  să spună ‘Bun Venit’ asociaţiei One Health-New Medical Concept, reuşind astfel să îşi mărească spectrul în domeniul sănătăţii şi să contribuie şi mai mult la eficientizarea sistemului de sănătate din România, alături de noul vicepreşedinte CNMR, membru corespondent al Academiei din România, Nicolae Manolescu.

Elementul de nou pe care Asociaţia One Health New Medical Concept îl aduce la nivelul societăţii este întocmai faptul că însumează preocupări ale specialiştilor din toate domeniile care condiţionează sănătatea, inclusiv alimentaţia, nutriţia şi ocupaţionalul, cu două direcţii principale de acţiune: Profilaxia Primară a Vieţii şi Viaţa Post-Terapie.

Înfiinţată în anul 2005, Asociaţia One Health – New Medical Concept a reuşit să evolueze într-un ritm supraomenesc şi să atragă de partea ei universităţi, institute de cercetare, spitale şi a primit în plan european, din partea Federaţiei Europene a Academiilor de Medicina (FEAM) sarcina promovării conceptului în ţările Europei Centrale şi de Sud Est, responsabilitate poate unică pentru o entitate din România.

CNMR se angajează să ofere tot sprijinul cuvenit unui astfel de scop, coaliţia însăşi având ca una din preocupări primordiale menţinere unui sistem de sanătate just şi îmbunătăţirea acestuia în România pentru asigurarea echilibrului şi bunei funcţionări a societăţii. De asemenea, "este un moment marcant să avem alături de noi o personalitate academică cu asemenea rezonanţă în România cum este Domnul Nicolae Manolescu şi speră ca acest parteneriat să îşi atingă obiectivele asigurând tot sprijinul cuvenit", precizează CNMR.

"Alături de domnul Academician Manolescu, Preşedintele One Health-New Medical Concept şi acum Vicepreşedinte la nivel naţional CNMR, se alătură şi restul conducerii One Health dintre care amintim: Ursu Ioan ( Director Ştiinţific Institutul Horia Hulubei, Magurele, Şef Departamentul de Radiaţii cu Mediul) , Florescu Simin ( Dr. Director Medical Spitalul Victor babes) , Florian Udrea (Dr. Preşedinte Agenţia Naţională Arii protejate), Popescu Irinel (m.c Acad. Rom. Prof Univ Dr. Spitalul Clinic Fundeni) , Cepoi Vasile (Dr Preşed. Agenţiei Naţionale de Management a Calităţii de Sănătate),Constantinescu Mircea (Dr. Prof. Univ Decan la Facultatea de Medicină, Univ . Leuven ,Vicepreşed. Al FEAM) , Bogdan Miron ( Dr. Prof. Univ. Spitalul de Pneumologie Marius Nasta), Ceausu Emanoil ( Dr. Prof. Academician ASM), Iacobescu Fanel ( Preşedinte RENAR) , Ifrim Mircea (Secretar Gen. Academia Ştiinţe Medicale din România), Jelev Ioan (Secretar Gen. Academia De Stiinte Agricole şi Silvice din România)", mai precizează CNMR.


În planul securităţii naţionale, sănătatea ocupă un loc în primele rânduri . Dacă avem în vedere contextul actual , modificările care se produc la nivel global constituie o provocare şi vizează întocmai condiţia de viaţă a omului şi mediul în care trăim. Interconexiunea dintre evenimentele internaţionale şi cotidian are ca primă consecinţă agravarea condiţiei de sănatate a omului. Ne confruntăm cu schimbări climatice accelerate, miscări de populaţie, bacterii biorezistente la antibiotice, noi boli cu evoluţii necontrolate. Avem nevoie de tot sprijinul pentru ca instituţiile de specialitate să găsească soluţii în tratarea de la rădăcină a afecţiunilor, a declarat Preşedintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel