Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia: Răul nu poate birui binele; sărbătoare Paștelui servește lumina

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Kovacs Gergely, a transmis un mesaj credincioșilor, cu prilejul sărbătorilor pascale.

Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Kovacs Gergely, afirmă în pastorala adresată credincioşilor cu prilejul sărbătorilor pascale că răul nu poate birui binele chiar şi atunci când ar putea părea că scopurile diabolice conduse de lăcomie şi dorinţa de răzbunare tind să învingă.

"Oricât de ameninţătoare ar fi semnele în viaţa cotidiană, ştim că viaţa noastră este în mâinile lui Dumnezeu, care ne iubeşte atât de mult încât L-a dat pe unicul său Fiu pentru noi. Ne dă avânt realizarea că răul nu poate birui binele, minciuna adevărul, ura iubirea. Chiar şi atunci când, aşa pare, că în lumea noastră, scopurile diabolice conduse de lăcomie, sete de putere, gelozie şi dorinţa de răzbunare tind să învingă", spune arhiepiscopul, citează Agerpres.

"Istoria omenirii priveşte spre un nou început"



Acesta mai arată că Sărbătoarea Paştelui vesteşte lumina şi domneşte întotdeauna peste întuneric.

"Acest lucru este vestit de cântecul 'Aleluia' plin de bucurie, care anunţă că, deşi Domnul nostru Isus Cristos a murit pe cruce, el a înviat. Nu mai moare. Mormântul este gol şi, deşi nimeni nu vrea să creadă la început, această veste bună durează de 2.000 de ani. Istoria omenirii priveşte spre un nou început", subliniază Kovacs Gergely.

Arhiepiscopul mai spune în pastorală că o nouă lume este dezvăluită de învierea lui Isus Cristos, deoarece se deschide perspectiva vieţii de după moarte.

"Relaţia noastră cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu noi înşine este reevaluată, deoarece în lumina învierii Domnului nostru, ne vedem diferit şi interpretăm lumea diferit. Suntem cuprinşi de mare speranţă, de un nou elan şi, în acelaşi timp, avem o nouă sarcină. Experimentăm că nu mai există nicio situaţie fără speranţă, chiar şi atunci când cu ajutorul raţiunii umane nu găsim rezolvare, când nu vedem o ieşire", arată înaltul ierarh romano-catolic.

"Asta dă autenticitate vieţii noastre creştine"



Arhiepiscopul subliniază că trebuie să privim spre cele cereşti, nu spre cele pământeşti.

"Noi, creştinii, trebuie să trăim încă de pe pământ orientaţi spre valorile veşnice. Asta dă autenticitate vieţii noastre creştine. (...). Să fim cu toţii martori ai lui Isus Cristos cel înviat în viaţa cotidiană. Să fim semne ale speranţei în situaţii dificile. Să ne trăim chemarea de creştini din toată inima, cu bucurie şi cu avânt.", conchide arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel