Ana Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, a publicat un mesaj amplu pe Facebook, după informațiile potrivit cărora ar exista un demers oficial pentru îndepărtarea bustului poetului din Grădina Icoanei, din București. În postarea sa, aceasta își exprimă dezacordul față de inițiativă și susține că memoria tatălui său nu poate fi ștearsă prin înlăturarea unui monument.
Fiica poetului spune că a aflat despre această situație de la persoane care urmăresc presa și spune că vestea a stârnit numeroase întrebări în rândul celor care apreciază opera lui Adrian Păunescu.
„Aud, de la cunoscuții care urmăresc paginile de știri, că niște oameni aflați în funcții trecătoare au întreprins demersuri oficiale pentru ca bustul lui Adrian Păunescu, bustul tatei, să fie scos, aproape de urgență, din Grădina Icoanei din centrul Bucureștilor”, scrie Ana Maria Păunescu pe pagina de Facebook.
În mesajul publicat pe rețeaua de socializare, Ana Maria Păunescu face referire la poziția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, care apreciază că omagierea în spațiul public a unor persoane asociate propagandei regimului comunist este incompatibilă cu respectul datorat victimelor dictaturii comuniste.
Fiica poetului susține însă că Adrian Păunescu trebuie privit prin prisma contribuției sale culturale și amintește de activitatea desfășurată în cadrul Cenaclului Flacăra, despre care spune că a avut un rol important în promovarea poeziei și muzicii în rândul tinerilor. Totodată, ea evocă faptul că poetul a fost înlăturat din viața publică după anul 1985 și reproduce fragmente din mai multe poezii pe care le consideră critice la adresa regimului comunist.
„De ce nu schimbați și numele școlilor sau al străzilor?”
În continuarea mesajului, Ana Maria Păunescu apune că, dacă se dorește eliminarea bustului din București, aceeași logică ar conduce și la schimbarea numelor școlilor și străzilor care poartă numele poetului.
Ea susține că opera lui Adrian Păunescu continuă să fie citită, iar numele acestuia este prezent în continuare în spațiul public prin instituții de învățământ, străzi, librăria dedicată poetului și evenimente culturale organizate anual.
Fiica poetului mai spune că întâlnește frecvent cititori și tineri care cunosc versurile lui Adrian Păunescu și consideră că interesul pentru opera acestuia rămâne ridicat.
Ea spune că participă la târguri de carte și la evenimente culturale în întreaga țară și că publicul continuă să manifeste interes pentru volumele și activitatea poetului. În opinia sa, aceste lucruri demonstrează că Adrian Păunescu își păstrează locul în memoria colectivă.
„Domnilor, stimați oameni care au în mâini instituții de prestigiu, nu mai bine ați construi ceva durabil? Sau măcar ceva provizoriu? Că văd că vă ocupați cu fel de fel de cereri privind demolări, interziceri, scoateri de pe hartă! Vă place doar mersul înapoi, tocmai dumneavoastră, progresiști, oameni ai lumii evoluate, care v-ați născut direct din pântec străin și vreți cu tot dinadinsul să ștergeți orice urmă de românism din calendarele zilelor de mâine, din reperele acelora pe care îi formăm?
Vă enervează, la aproape șaisprezece ani de când nu mai e pe aici, că pe Adrian Păunescu devenit bust îl văd copiii voștri, din drum spre școală, când se opresc în Parcul Icoanei, alături de copiii noștri care, învățându-i poezia, încep să îl înțeleagă și continuă să îl iubească, deși nu l-au cunoscut?
Vă mai deranjează și că poezia lui e căutată, că are o Librărie doar a lui, că e pe la târgurile de carte, cu semnalele lui de alarmă, date cu mult în avans, pentru avalanșa care ne consumă și ne tale din orice fel de intenție de zbor?
Vă irită că are urmași care îl iubesc și îl apără? Că se umple Sala Palatului, din același București, an de an, cu un Cenaclu Flacăra valabil, de identitate și de substanță, cu artiști tineri și experimentați care aleg să fie alături în mari bătălii pentru viitorul cultural al țării? Că există un turneu național, pentru al treilea an la rând, al unui concert de folk și poezie, purtând pe umeri, în sânge și în minte, o poezie a tatei: „Noaptea de-a fi om”, care crește, de la un spectacol la altul și care reamintește oamenilor care e forța poeziei? Că revista lui, „Flacăra lui Adrian Păunescu”, publicație lunară azi, continuă să ardă și să deschidă minți, bucurându-se de ceea ce prea puțini mai au, de libertatea de opinie: „Eu cred că un om liber e mai puternic decât un om înarmat!”, spunea tot el...
Că, în general, indiferent de pe ce aripă ai prinde zborul, numele Păunescu încă mai are însemnătate?
Și ce veți face? Veți merge către fel de fel de comisii pentru a le convinge cu privire la ce? De care „crimă a comunismului” e vinovat Adrian Păunescu? De crima de a crede că se poate schimba ceva prin curaj? De crima de a înțelege drama omului de rând, care n-are cum să se apere singur? De crima de a lupta pentru cei mulți când ei, cei mai puternici, uită să se uite către aceia care le-au încredințat cârma? De crima de a scrie, când așa-zișii disidenți de azi tăceau, dar... îl venerau pe Lenin – Soldatul acela sunt eu? De crima de a gândi, de a apăra adevăruri istorice?
Da, da, e evident că da. De aceea, tata nu e în programa școlară. Acesta e motivul pentru care copiii nu îl studiază în școli. E trecut, cel mult, la etcetera. Pentru că vă e frică de el. „Eu și mort voi fi mai puternic decât dușmanii mei vii”, spunea chiar poetul, în alte adevăruri înțelese de dinainte să se întâmple.
Vă scriu în noapte, după o întâlnire superbă în județul Prahova, cu zeci de copii care știu pe dinafară versuri de Adrian Păunescu. Și după ce un om al satului mi-a spus, auzind că niște oameni de pe la București propun să i se scoată bustul dintr-un parc al orașului: Aduceți-l aici, la noi în curte! Da, acesta e Păunescu! Și nu îl veți scoate din inima oamenilor! Nici dacă îi dărmați mii de statui! Nu îl veți șterge din biserici pe care le-a ctitorit, din conștiințe, din faptele atât de bune pe care le-a făcut, salvându-i pe oameni de la dezastru, de la moarte, de la mari boli, de la mari focuri pe care nu le-ar mai fi stins nimeni!
E Adrian Păunescu! Credeți că vă vor băga în seamă cei de pe la primăriile de azi care au, totuși, obligația de a vedea adevărul? Credeți că riscă cineva să cedeze la presiuni mediocre, privind dărmarea de statui, când faptele lui vorbesc atât de clar, când poezia lui e valabilă și azi, când există dovezi care demontează imediat argumentațiile puerile care vin pe deasupra semnăturii de pe te miri ce alte cereri? Credeți că aveți vreo șansă să învingeți ceea ce mii și mii de oameni ne declară, la drumurile prin țară: dorul și dragostea de Adrian Păunescu? Și nevoia de el, în vremurile cețoase de azi, în care ni se stinge lumina la semnalul potrivit?
Nici milă nu îmi mai e. Nici frică. Eu știu cine a fost, eu aflu, cu fiecare drum prin România pe care o vreți a altora, cine e tata. Și, din întâmplare, știu cine sunteți dumneavoastră. Și cât suntem noi, ceilalți, de puternici.
V-aș îndemna să distribuiți această scrisoare. Pentru că știu că nu vorbesc singură, deși îmi port, fără încetare, ochii albaștri către cerul plin de ochi albaștri. V-aș îndemna. Dar e noapte. Probabil dormiți. Prea multă noapte.
Ana-Maria Păunescu”.
