Ambasadă Israel. Înalt oficial iranian, JIGNIRE pentru Trump

 Preşedintele parlamentului iranian l-a calificat luni pe preşedintele american, Donald Trump, drept "slab de minte", pentru că a decis transferarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, şi i-a îndemnat pe palestinieni şi comunitatea internaţională la rezistenţă, potrivit AFP. 

"America a intrat într-un ciclu de criză în luările sale de decizii strategice şi are o viziune imatură şi aventuroasă asupra afacerilor internaţionale", a declarat preşedintele parlamentului iranian Ali Larijani, în timpul unei "conferinţe asupra Palestinei" desfăşurată la Teheran, potrivit televiziunii de stat iraniene. "Cred că preşedintele american nu este capabil să evalueze consecinţele pe termen lung ale acţiunilor sale", a adăugat el. 

SUA inaugurează luni la Ierusalim ambasada lor în Israel, realizând astfel promisiunea controversată a preşedintelui Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Această decizie contravine poziţiei comunităţii internaţionale, ONU considerând că statutul Oraşului Sfânt trebuie fixat în cadrul unui acord între părţile israeliană şi palestiniană. Ierusalimul de Est, partea palestiniană a oraşului, este ocupat şi anexat de statul israelian, anexare nerecunoscută de ONU. 

Iranul susține Palestina 

Iranul susţine grupările islamiste palestiniene, în special Hamas, şi nu recunoaşte existenţa Israelului. 

"Astfel de acţiuni vor amplifica tensiunile şi insecuritatea în lume", a mai spus Larijani, care a cerut "o reacţie imediată" din partea palestinienilor, ţărilor islamice şi comunităţii internaţionale, relatează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy