Alegeri SUA. Romașcanu, observații: Ce a văzut în Statele Unite

Romașcanu
Romașcanu

Lucian Romașcanu, senator PSD, președintele Adunării Parlamentare a OSCE (APOSCE), a condus delegația Parlamentului României la misiunea AP OSCE de monitorizare a alegerilor "mid-term" din SUA.

Ministrul a explicat cum a fost această experiență.

”Săptămâna ce tocmai s-a încheiat am condus delegația Parlamentului României la misiunea AP OSCE de monitorizare a alegerilor "mid-term" din SUA (alegerile care au loc la jumătatea mandatului Președintelui SUA; acestea au ca rezultat alegerea tuturor celor 435 de membri ai Camerei Reprezentanților pentru un mandat de doi ani, a unei treimi dintre cei 100 de senatori pentru un mandat de șase ani și a 36 de guvernatori).

Delegația noastră, formată din cinci parlamentari, a monitorizat secții de votare din Washington DC și statele Maryland și Virginia.

Experiența a fost foarte interesantă și utilă pentru înțelegerea la sursă a procesului electoral în una din cele mai avansate democrații ale lumii. Câteva observații:

- alegerile sunt organizate impecabil, fiecare știe ce are de făcut, procesul este atent procedurizat dar perfect transparent

- prezența la vot este constant peste 40%, cu vârfuri la prezidențiale unde depășește 60%. Aceste alegeri, cu miză importantă având în vedere poziționările foarte ferme ale președintelui Trump, au avut o prezență similară alegerilor prezidențiale

- procesul de vot și numărare este tehnologizat astfel încât posibilitatea de fraudă este cvasi nulă, iar munca echipelor din secții este limitată la urmărirea procesului, numărarea fiind efectuată de scanner-ele cu care se votează (atașat și un filmuleț cu scanarea unui buletin); în câteva minute de la închiderea secției rezultatul votului în secție este obținut doar prin apăsarea unui buton

- pentru a răspunde unor eventuale contestații buletinele de vot sunt păstrate sigilate pe o perioadă de 3 ani

- campania electorală este permisă până la închiderea urnelor, iar bannere cu candidații se găsesc inclusiv în fața secțiilor de votare

- reprezentanți ai candidaților au locuri amenajate în fața secțiilor de votare și înmânează votanților care doresc mostre de buletine de vot cu modul de completare descris în detaliu astfel încât candidatul dorit să fie votat fără erori

- cu rare excepții nu există observatori în secțiile de vot, nici din partea candidaților nici din parte organizațiilor neguvernamentale

Sunt lucruri care pot fi "importate" ușor și le voi supune atenției următoarei Comisii de Cod Electoral.

Prezența României în misiunile de monitorizare ale AP OSCE reprezintă, pe de o parte, respectarea angajamentului nostru de a fi un membru activ al Organizației, iar pe de altă parte reprezintă ocazii importante de a intra în contact cu reprezentanți la vârf ai scenei politice internaționale.

P.S. Pentru că ieri a fost ziua dedicată veteranilor, am remarcat cultul profund pe care îl au americanii pentru eroii lor, jertfiți sau întorși acasă”, a scris Lucian Romașcanu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel