Președintele ALDE a prezentat care este obiectivul partidului pe care îl conduce la alegerile europarlamentare.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că obiectivul partidului este de a realiza până la 15% la alegerile europarlamentare, însemnând obţinerea a cinci sau şase mandate de parlamentari.
"Noi în momentul de faţă suntem în sondaje cotaţi undeva la 12-13% şi cred că ăsta este un indicator bun pentru ceea ce urmează. Ne dorim să mergem spre 15%, acesta este obiectivul, 5-6 locuri", a declarat Tăriceanu, la TVR.
El a afirmat că lista nu este definitivată, aceasta urmând să fie votată de conducerea partidului, însă printre candidaţi sunt persoane cunoscute.
"Sunt actualii parlamentari europeni, este vorba de Norica Nicolai şi de Renate Weber, mai avem şi alţi candidaţi puternici, este fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, care este un fost membru al Parlamentului, avem alţi colegi precum Ovidiu Silaghi care a mai fost parlamentar european, Alexandru Băişanu care este deputat de Suceava, iarăşi foarte bine pregătit politic. Avem o serie de candidaţi care sunt mai puţin cunoscuţi opiniei publice, dar care au nişte CV-uri care pe mine mă conving că ar putea să ne reprezinte", a mai spus Tăriceanu.
Vezi și: Alegeri europarlamentare, sondaj. Ce procente au PSD, PNL, USR, ALDE şi PLUS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu