Ajutor financiar persoane dizabilități. Mai mulți bani din 1 ianuarie 2018

Guvernul a adoptat, vineri, printr-o ordonanţă de urgenţă, majorarea valorii sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi începând cu 1 ianuarie 2018. 

Potrivit unui comunicat, actul normativ modifică Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creşterea ponderii în rândul salariaţilor, în acord cu prevederile Strategiei naţionale "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi". 

"Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în ordonanţa de urgenţă se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi actualizat periodic de Guvern. Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Preţului de Consum (IPC). Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima - începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua - de la 1 iulie 2018", precizează sursa citată. 

De la 1 ianuarie 2018 vor crește:

- indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta: 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav; 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat 
- bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta: 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav; 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat; 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu; 
- prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând: 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav; 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat; 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu. 

Începând cu 1 iulie 2018 vor creşte: 

- indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând: 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav; 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat. 
- bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând: 30% din ISR; 22% din ISR; 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu; 
- prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând: 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav; 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat; 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu. 

"Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creşterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilităţi, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu", potrivit aceluiaşi comunicat. 

De asemenea, o altă noutate a actului normativ o constituie obligaţia instituţiilor publice cu peste 50 de salariaţi de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilităţi. 

"Măsura decisă vineri de guvern este cuprinsă în Programul de guvernare 2017-2020 şi, în acelaşi timp, transpune în practică principiile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York în 2006 şi ratificată de România prin Legea 221/2010", se mai arată în comunicat. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel