Hunor: Ar fi ca în Cascadorii Râsului o declaraţie a Parlamentului despre steagul secuiesc

Kelemen Hunor afirmă  că adoptarea unei declaraţii oficiale a Parlamentului României în chestiunea steagului secuiesc arborat pe Parlamentul Ungariei ar fi o mare greşeală, iar el respinge categoric un astfel de demers.

 "Eu cred că ar fi cea mai mare greşeală, ar fi ca în Cascadorii Râsului să aibă Parlamentul României o poziţie oficială faţă de o astfel de acţiune a Parlamentului Republicii Ungare. Steagul secuiesc nu este steagul României, nu este simbolul oficial al statului român şi, din acest punct de vedere, eu nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să trimitem declaraţii oficiale sau mai puţin oficiale, unii altora. Eu nu sunt de acord şi nu voi fi de acord cu o astfel de declaraţie şi nu cred că această problemă (...) trebuie rezolvată prin declaraţii", a declarat Kelemen Hunor, pentru Agerpres, subliniind că nicio lege în România şi nicio lege internaţională nu interzice şi nu reglementează ce se arborează pe Parlamentul unui alt stat.

 Liderul Uniunii a opinat că este vorba de o problemă artificială, care ar trebuie rezolvată pe căi diplomatice şi nu prin declaraţii publice, care pot creşte inutil acest conflict.

"Am mai spus, dacă există o problemă, din punctul meu de vedere problema este artificială, atunci trebuie discutat pe canale diplomatice şi prin dialog politic, nu prin declaraţii publice. Prin declaraţii publice niciodată nu se va rezolva nimic, doar conflictul va creşte absolut inutil şi fără nicio noimă. Prin declaraţii belicoase, deci, nu se poate rezolva aşa ceva şi chiar nu văd sensul unei astfel de declaraţii. În rest, eu repet, trebuie calm, linişte şi discuţii între oficialii români şi cei ai statului ungar, dacă cineva crede că există o problemă", a precizat preşedintele UDMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel