ALEGERI GRECIA, SYRIZA. Paul Krugman: Troika a cerut Greciei imposibilul. Tsipras, mai realist decât creditorii

Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, spune că planul creditorilor internaționali de salvare a Greciei a fost nerealist, iar noul prim-ministrul elen, Alexis Tsipras, trebuie să primească o șansă pentru a pune capăt "coșmarului" din ultimii șase ani.

Într-un editorial publicat în New York Times în ziua depunerii jurământului de către Tsipras, Krugman amintește de acordul încheiat în 2010 de Guvernul Greciei cu Troika - Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană - conform căruia Grecia primea împrumuturi extinse în schimbul unei combinații de austeritate cu reforme.

"Este un document remarcabil, în cel mai rău sens. Troika, în timp ce pretindea că este încăpățânată și realistă, propunea o fantezie economică. Iar poporul grec a plătit prețul pentru acele iluzii ale elitei", a scrie Krugman.

Economistul subliniază că planul creditorilor potrivit căruia Grecia va putea implementa o austeritate cu efecte puține pentru creștere și șomaj a devenit "un coșmar uman și economic".

Troika, lipsită de credibilitate

În opinia lui Krugman, Fondul Monetar Internațional, deși mai precaut decât BCE și CE, a "subestimat grosolan pagubele făcute de austeritate".

"Dacă Troika ar fi fost cu adevărat realistă, ar fi conștientizat că cere imposibilul. La doi ani după începerea programului de împrumut, FMI a căutat exemple istorice de succes despre programe de tipul celui din Grecia - încercări de a plăti datorii prin austeritate, fără relaxări majore ale datoriei sau inflație. Nu a găsit niciunul", scrie Krugamn.

Premieră în Grecia la depunerea jurământului de către Tsipras

"Acum că dl. Tsipras a câștigat, și încă cum, oficialii europeni ar face bine să renunțe la predici prin care să-i ceară (lui Tsipras) să acționeze responsabil și să le respecte programul. Adevărul este că nu au nicio credibilitate; programul pe care ei l-au impus nu avea sens. Nu avea nicio șansă să funcționeze", arată Paul Krugman.

Șansa lui Tsipras

"Poate că problema cu planurile Syrizei este că nu sunt destul de radicale. Relaxarea datoriei și a austerității ar reduce durerea economică, dar e îndoielnic sunt suficiente pentru a produce o redresare puternică. Pe de altă parte, nu este clar ce mai poate face un guvern grec, decât dacă este gata să abandoneze zona euro, iar publicul grec nu este pregătit pentru asta

"Totuși, în tentativa sa de a opera o schimbare majoră, dl. Tsipras este mult mai realist decât oficialii care vor ca bătaia să continue până când moralul se va îmbunătăți. Restul Europei ar trebui să-i ofere șansa de apune capăt coșmarului din țara sa", conchide Krugman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel