Iată întâmplarea povestită de jurnalistă:
"Astăzi am trecut pe lângă Ministerul Sănătății și mi-am amintit că trebuie să mă interesez de ceva. Mi-am zis că e o nimica toată, deci nu mai sunt nevoită să apelez la pile și relații, la dat telefoane. Adică, să mă comport normal, că doar într-o țară normală toată armata de funcționari e în slujba cetățenilor.
Îi spun jandarmului cu ce treabă sunt eu pe acolo (nu voi înțelege niciodată de ce toate instituțiile statului sunt păzite ca sfintele moaște, că dacă vreau să-l altoiesc pe unul îl aștept la ieșire-și acest moment se apropie cu repeziciune), omul este foarte amabil și-mi spune că informația mi-ar putea fi furnizată fie de la Registratură, fie de la Resurse Umane.
Mai precis este vorba despre un program pentru prematuri. M-am uitat eu cam ciudat la om și am considerat Registratura mai nimerită. Îmi trec datele în registru și mă duc în biroul cu pricina. Bat la ușă, intru, salut. Două persoane ședeau adâncite în nu știu ce. Bănuiesc că important de n-au catadicsit nici să-mi arunce o privire. Mă gândesc că apatia lor este cauzată de prima zi de muncă după atâta vacanță. Mai salut o dată cât mă țin puterile. O doamnă ridică ochii și mă privește de parcă un aurolac îi cerea un leu. Îi explic scopul vizitei și mă privesc toți, de parcă i-aș fi întrebat dacă țin șampanie. Stăm așa un timp și ne studiem. Doamna se cufundă din nou în treabă, adică holba ochii pe monitor.
„Consider că acest minister este cel mai potrivit loc unde să întreb de un program de sănătate, nu credeți?” Doamna mă ignoră, domnul pune mâna pe telefon și sună în câteva locuri, inclusiv la departamentul Programe. Ăia, nu că nu auziseră de acest program, dar reacționau de parcă nu auziseră în viața lor că Ministerul Sănătății are programe de sănătate. Până să vină o nebună care să le tulbure liniștea. Domnul a ridicat neputincios din umeri și i-a venit o idee. A mai sunat într-un loc și se pare că a dezlegat misterul. Prin urmare, mi-a scris acest număr, mi-a zis să ies pe hol și să sun la interiorul subliniat, să cer cu doamna Petcu și mă lămurește ea. Mi-a scris și primul număr, în caz că sun din exterior. Mă duc pe hol, dibuiesc după o ușă telefonul și sun. Răspunde o doamnă și o întreb dacă e Petcu. Îmi spune că nu. Mă uit cu atenție pe hârtie și mai formez o dată. Aceeași voce, dar mult mai iritată când mă aude iar. Îi prezint scuze și plec.
Nu am ce face, voi apela la pile și relații. Să aflu o informație publică.
O bucată de drum mi-am pus următoarele întrebări:
-ce fac cei care nu au pe cine suna?
-de ce mai sunt ținute aceste instituții, cui folosesc?," a scris Cora Muntean pe facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
