Vlad Voiculescu, săgeți către Valeriu Gheorghiță. ”Nu este doar imoral, este și ilegal”

captură foto video Guvern
captură foto video Guvern

Ministrul Sănătății susține că a depistat mai multe nereguli în procesul vaccinării anti-COVID-19 din România, nereguli despre care afirmă că au fost aduse în atenția comitetului condus de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Vlad Voiculescu a anunțat schimbări. 

Vlad Voiculescu, ministru al Sănătății, a anunțat că ”30% dintre vaccinări sunt în afara platformei de programare”, ”deci există o platformă de programare și există registrul național pentru vaccinare - acestea două trebuie puse împreună”. Ministrul Sănătății a mai spus că sunt centre ce vaccinare unde ”lucrurile se fac pe hârtie” și ”nu sunt informatizare, așa cum ar trebui”. ”Faptul că oamenii nu se programează în platforma de programare și merg direct la centru și sunt înregistrați reprezintă o vulnerabilitate pe care am semnalat-o Comitetului condus de dr. Gheorghiță, respectiv tuturor instituțiilor care lucrează în acest proces, vulnerabilitate care trebuie remediată cât mai rapid. 30% din totalul de vaccinuri este mult” a mai spus ministrul. 

”Fie le deschidem pentru toată lumea, fie le închidem”

”Avem mai multe centre cu circuit închis decât centre cu circuit deschis. La centrele cu circuit deschis, toată lumea se poate programa. La cele cu circuit închis, doar o parte din populația României se pot programa. Ne îngrijorează, nu există o Hotărâre de Guvern sau a Ministerului Sănătății care să fi aprobat așa ceva. Este un lucru care ne îngrijorează pentru că fie merg mai multe vaccinuri către centrele închise, care nu sunt disponibile populației și asta înseamnă că vom avea vaccinuri care pleacă de la categoriile vulnerabile către alte categorii de populație ceea ce nu este doar imoral, este și ilegal. Dacă vaccinuri nu sunt alocate către aceste centre, vom avea centre care cheltuie banul public fără să vaccineze. Ministerul va reevalua toate centrele din subordine și vom transmite acest lucru către toate celelalte structuri care au în subordine centre de vaccinare. Fie le deschidem pentru toată lumea, fie le închidem” a transmis Vlad Voiculescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel