Victor Ponta, reacție privind scutirea de la impozitare a programatorilor, indiferent de specializarea absolvită

Premierul Victor Ponta consideră că măsura Guvernului de a elimina restricţiile legate de facultatea absolvită pentru angajaţii din IT care sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit va permite dezvoltarea în continuare a domeniului într-un ritm susținut.

"O măsură de sprijin pentru toți cei care vor să lucreze în domeniul ‪#‎IT‬, dar nu au absolvit facultăți de specialitate!

De acum înainte, companiile din domeniu vor putea angaja sau reîncadra angajaţii în categoria celor pentru care nu se plăteşte impozitul pe venit de 16% fără restricţii legate de facultatea absolvită.

Facilitatea va permite acoperirea unui procent mai mare din cererea de pe piața muncii, iar IT-ul românesc va continua să se dezvolte într-un ritm susținut, cu oameni pasionați de ceea ce fac!", a scris, marți, pe contul său de socializare, premierul Victor Ponta.

Programatorii, scutiți de la plata impozitului pe venit. Vezi în ce condiții

Potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută, companiile care au ca obiect de activitate „crearea de programe pentru calculator" pot angaja sau reîncadra unii angajaţi existenţi în categoria celor pentru care nu se plăteşte impozitul pe venit de 16%.

Astfel, dacă iniţial doar absol­venţii câtorva facultăţi (Automatică şi informatică industrială, Calculatoare, Inginerie electrică şi calculatoare, Electronică, Electronică aplicată, Elec­tronică şi telecomunicaţii, Comunicaţii, Matematică, Matematică informatică, Informatică, Informatică economică, Informatică aplicată, Cibernetică şi infor­matică economică, Cibernetică şi previziune economică, Contabilitate şi infor­matică de gestiune) puteau bene­ficia de scutirea de impozit, în prezent nu mai contează specializarea facultăţii absolvite.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel