Victor Cauni, înlocuit la conducerea Spitalului Colentina cu Andrei Cosmin David

Foto Pexels
Foto Pexels

Doctorul Victor Cauni nu mai este manager al Spitalului Colentina.

Doctorul Victor Cauni nu mai este manager al Spitalului Colentina, după ce mandatul său interimar a încetat, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

„Începând de astăzi, mandatul de manager interimar al Spitalului Clinic Colentina al domnului dr. Victor Cauni a încetat, conform prevederilor legale. În consecinţă, nu este vorba despre o demitere a domniei sale, ci despre un mandat de manager interimar care a ajuns la final. În funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic Colentina, cu un mandat de șase luni, a fost numit începând de astăzi domnul Andrei Cosmin David, specialist recunoscut în domeniul managementului sanitar", a precizat ASSMB, pentru Agerpres.

Până la momentul numirii, Andrei Cosmin David a ocupat funcţia de director general în cadrul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătătate (ANMCS), instituţie în care şi-a desfăşurat activitatea timp de peste un deceniu. De-a lungul acestei perioade, a ocupat mai multe poziţii de conducere în cadrul ANMCS, inclusiv cea de preşedinte al instituţiei, menţionează sursa citată.

„Primăria Municipiului Bucureşti, care prin ASSMB administrează 19 unităţi sanitare din Capitală, are în intenţie să pregătească şi să organizeze în viitor concursuri pentru conducerile tuturor acestor unităţi", se mai arată în comunicatul ASSMB. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel