Cele mai citite

Cancerul de prostată poate fi depistat printr-o simplă analiză de sânge. Dr. Mihai Dobra: Ce trebuie să știe toți bărbații de peste 45 de ani / video

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
doctor-pacient-spital-prostata_44863700
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Cancerul de prostată poate fi depistat cu ajutorul unei analize de sânge, recomandată în special bărbaților de peste 45 de ani. Dr. Mihai Dobra a spus că această testare este foarte importantă și trebuie corelată cu alte investigații pentru stabilirea diagnosticului.

Dr. Mihai Dobra, medic primar în chirurgie urologică la Institutul Clinic Fundeni, a spus că, în România, cancerul este descoperit uneori prea târziu, când boala este deja avansată. Pentru depistarea cancerului de prostată, medicul recomandă analiza de sânge PSA, mai ales pentru bărbații care au trecut de vârsta de 45 de ani. 

Video:

„În cazul unor intervenții dificile, putem spune că roboții chirurgicali sunt salvatori de viață, prelungesc viața pacientului”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.

„Este doar o unealtă prin intermediul căreia operăm, dar patologia oncologică în țara noastră deseori ajunge puțin cam târziu. De aceea vă spuneam că indicația de chirurgie robotică nu este asociată pentru toate patologiile.

În America, stadiile tumorale sunt depistate în condiții incipiente sau medii, nu atât de avansate ca în sistemul medical din România”, a spus dr. Mihai Dobra. 

„Ce test de screening este recomandat și de la ce vârstă?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Dacă ne referim la cancerul de prostată, varianta cea mai simplă și la îndemâna tuturor este antigenul specific al prostatei (PSA), de care toată lumea a auzit și nădăjduiesc că orice bărbat după 45 de ani îl are în cap. Medicul de familie, de asemenea, ar trebui să indice valorile de screening prin analiza de sânge, care se numește PSA”, a spus dr. Mihai Dobra. 

Dr. Mihai Dobra: Nu orice cancer de prostată trebuie operat

Potrivit dr. Mihai Dobra, nu orice cancer de prostată se operează, iar pentru stabilirea diagnosticului testul PSA trebuie corelat cu alte investigații. 

„Deci stăm prost și la testele PISA și la testele PSA”, a completat Val Vâlcu.

„Cam așa par lucrurile. Sigur, cancerul de prostată este o entitate foarte diferită de celelalte cancere. Ceea ce este surprinzător la acest cancer de prostată este că există și noțiunea de supradiagnostic. Nu orice cancer de prostată trebuie operat. Adică o supraintervenție.

PSA se corelează cu o multitudine de alte analize. În momentul ăsta, vorbim de evaluări genice, inclusiv tușeul rectal poate fi o componentă importantă în diagnosticul cancerului de prostată. Nu mai vorbim de imagistica de înaltă performanță, cum ar fi IRM-ul multiparametric dedicat prostatei”, a spus dr. Mihai Dobra. 

Tumorile renale pot fi depistate cu ajutorul ecografiei

Medicul a explicat că ecografia este cea care poate depista tumorile renale, dar rezultatul depinde de experiența medicului care o efectuează și o interpretează. 

„În ceea ce privește tumorile renale, acolo în ce ar consta screeningul?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Ecografia, care este dependentă de cine o face. Ar trebui să fie la îndemâna tuturor, dar experiența chirurgului în diagnosticul respectiv contează. Este înalt dependentă de cine o face, nu este ca o imagistică de tip tomografie, unde se standardizează diagnosticul. Aici, lucrurile țin de operator”, a spus dr. Mihai Dobra la DC News. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Sanatate
Citește mai multe din Sanatate
x close