Victimele Colectiv cer decontarea pe viață a tratamentelor de care au nevoie

Mihai Ciobanu / 30 sep 2019 / 17:31 Salveaza PDF Comentarii
Colectiv
Colectiv

Victimele Colectiv cer, printr-o scrisoare deschisă adresată autorităților, decontarea pe viață a tratamentelor de care au nevoie, precizând că, în prezent, ei pot beneficia de plata tratamentelor doar până la sfârșitul anului 2020, ceea ce, spun ei, este insuficient.

Victimele tragediei de la Colectiv, în care au murit 64 de oameni și alți zeci au fost răniți, cer decontarea pe viață a tratamentelor de care au nevoie, exprimându-și nemulțumirile prin intermediul unei scrisori deschise postate, luni, pe Facebook, adresată autorităților române, respectiv primului ministru, Viorica Vasilica Dăncilă și ministrului Sănătății, Sorina Pintea.

Răniții din Clubul Colectiv spun că trupurile lor nu s-au refăcut după rănile suferite în urma inciendiului și necesită îngrijiri întreaga viață, solicitând autorităților statului asigurarea de „sprijin pe viață, prin plata tuturor tratamentelor, intervențiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare etc”.

„Având în vedere natura permanentă, complexă și severă a sechelelor noastre, nevoia de a le repara, îngriji și monitoriza pe perioada întregii vieți prin operații și protocoale complexe de tratament, dar și modul în care am dobândit aceste leziuni și factorii care au contribuit la înrăutățirea lor, vă solicităm să ne asigurați sprijin pe viață, prin plata tuturor tratamentelor, intervențiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare etc - atât de natură funcțională, cât și de îmbunătățire a aspectului cicatricilor - în străinătate (pe toate teritoriile lumii, EU și non-EU) și în țară, atât în ambulatoriu cât și cu internare și în orice altă formă necesară, în instituții medicale de stat și în cele private, precum și la terapeuți sau medici independenți, legate de accidentul din data de 30 octombrie 2015, produs în clubul Colectiv”, se arată în scrisoarea deschisă a răniților din Clubul Colectiv către autoritățile statului român.

Ce spun semnatarii scrisorii

 

Semnatarii scrisorii deschise au precizat că în acest moment ei pot beneficia de plata tratamentelor doar până la sfârșitul anului 2020, ceea ce, potrivit acestora, este insuficient. Ei au precizat că această limitare temporală a acordării sprijinului le creează foarte mult stres emoțional obligându-i să facă un „maraton” de operații complexe ce necesită anestezie totală, ceea ce le afectează și mai mult sănătatea.

„Cei mai mulți dintre noi am suferit deja zeci de intervenții chirurgicale în doar patru ani, pentru că ne grăbim să nu ne prindă 2020 cu ele nefăcute. (…) Din moment ce sechelele noastre sunt permanente și nu pot fi tratate corespunzător într-o perioadă limitată de timp, este firesc ca perioada în care ni se acordă sprijin să fie nelimitată. Așa cum boala noastră este pe toată viața, avem nevoie ca și tratamentul să fie la fel., ”, se mai arată în scrisoare.

"Evoluția stării lor de sănătate, influențată negativ de condițiile improprii din spitale"

 

Victimele Colectiv au menționat că evoluția stării lor de sănătate a fost în mod evident influențată negativ de condițiile improprii din spitalele de stat în care au fost internați.

„Îngrijirea (din spitale, n.r) mult sub standardele internaționale în vigoare, condițiile intra-spitalicești precare, dobândirea de infecții nosocomiale care au rezultat în vindecarea tardivă și defectuoasă a rănilor, sau chiar în septicemie și pierderea vieții, tăgăduirea stării noastre reale de sănătate și a infecțiilor de către autorități și cadre medicale, și întârzierea demarării procedurilor de transfer în străinătate, fapte extrem de grave care au avut drept consecințe complicații și decese ce puteau să fie evitate prin respectarea legislației naționale si internaționale”, se preciează în scrisoare.

Răniții de la Clubul Colectiv au punctat în scrisoarea deschisă adresată autorităților și faptul că statul datoreaza tuturor pacienților cu arsuri severe tratament de specialitate conform cu protocoalele internaționale, indiferent de modul în care au fost răniți.

 

Acuzaţii aduse statului

 

Semnatarii scrisorii au precizat faptul că, în speța răniților de la Colectiv, statul român „a contribuit, prin instituțiile sale, la producerea incendiului din clubul Colectiv și, ulterior, la decese și la sechelele permanente”, invocând în acest sens o serie de neconformități identificate de-a lungul timpului.

„Infecțiile nosocomiale dobândite ca urmare a condițiilor precare din spitale (lipsa saloanelor de specialitate, lipsa paturilor pentru arși, nerespectarea normelor elementare de igienă, igienizarea cu substanțe diluate a mediului spitalicesc etc) – infecții a căror realitate a fost ascunsă, iar apoi dezvăluită tardiv; infecții din cauza cărora vindecarea s-a produs defectuos și a rezultat în cicatrici hipertrofice sau keloide și, nu în ultimul rând, infecții din cauza cărora s-a murit; îngrijirea sub standarde primită în spitale, cu metode uneori barbare de tratament cum ar fi băile fără analgezie, analgo-sedare sau anestezie și multe alte proceduri necorespunzătoare, întârzierea acordării tratamentului de specialitate prin inacțiune sau acțiune tardivă referitor la transferuri, denaturarea adevărului privind situația noastră medicală și ceea ce implica tratamentul corect și complet” sunt neconformitățile arătate în scrisoare.

Victimele tragediei din Colectiv au concluzionat spunând că demersul lor este justificat și sugerează autorităților modificarea Alineatului 1 al Articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 26 noiembrie 2015, aprobată prin Legea 32/2016, pentru a beneficia întreaga viață de decontarea tratamentelor de care au nevoie.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26