Vasile Blaga îi vrea pe membrii guvernului Dacian Cioloș în PNL

Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Timișoara, că și-ar dori ca miniștrii Cabinetului Cioloș să se înscrie în PNL și să candideze pentru funcții în partid.

"Eu îmi doresc foarte mult ca acest Guvern să performeze, de aceea îl și susținem, mi-aș dori foarte mult ca cei care fac parte din actualul Guvern să se înscrie în PNL, mi-aș dori ca foarte mulți dintre ei să candideze- acesta nu este nici partidul meu, nici al domnului Robu, nici al doamnei Gorghiu", a declarat co-președintele PNL, Vasile Blaga, potrivit Agerpres

Deputatul a ținut să precizeze că liberalii au fost nevoiți să susțină Cabinetul tehnocratului Cioloș. Dacă PNL ar fi reușit ca prin moțiunea de cenzură să ajungă la putere, guvernul era unul PNL.

El a mai arătat că în privința luptei anticorupție, PNL este un partid consecvent și "de fiecare dată, indiferent de cine a fost vorba (...) am votat și vom vota la vedere când Justiția va cere ridicarea imunității cuiva".

[citește și]

Blaga a reiterat faptul că PNL introduce zece criterii de integritate pentru fiecare persoană care dorește să candideze la vreo funcție pentru alegerile din 2016, de la cea de consilier local și județean, până la cea de primar, președinte de consiliu județean sau parlamentar.

Vasile Blaga a mai anunțat că după Consiliul Național al PNL, din data de 11 decembrie, unde se va discuta stadiul fuziunii dintre fostul PDL și vechiul PNL, "se vor lua și o serie de măsuri care să urgenteze fuziunea". Primarul Nicolae Robu va deveni președinte al Organizației Municipale a PNL Timișoara, putând să desemneze o altă persoană în locul său, iar președintele PNL județean va fi desemnat după Congresul din 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel