EXCLUSIV  Vara Magică revine la Ateneul Român

ORT, Vara Magică. Foto Virgil Oprina
ORT, Vara Magică. Foto Virgil Oprina

Festivalul Internaţional “Vara Magică” ediția a VI-a aduce la Ateneul Roman un nou regal de concerte de clasă internațională!

Festivalul Internaţional “Vara Magică” ediția a VI-a aduce la Ateneul Roman un nou regal de concerte de clasă internațională!

Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal va gira un nou concert al celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional “Vara Magică” în seara de 12 iulie, de la ora 19.30, la Ateneul Român. Soliştii serii vor fi Christoph Sietzen și Cvartetul Wave – percuţie, iar programul va cuprinde Einojuhani Rautavaara  – Concert pentru percuție și orchestra, Avner Dorman – Concert pentru percuție și orchestra, Bizet/Shchedrin – Suita Carmen.


(w670)

ORT. Foto Virgil Oprina 


Aceste atractive lucrări ale literaturii romantice și moderne vor beneficia de versiuni pline de energie oferite de fenomenalii soliști ai serii, făcând din programul serii o experiență artistică cu totul specială. Pe scenă se va afla elita tinerei generații de muzicieni români, care sub conducerea și formarea muzicală a dirijorului Cristian Mandeal a fost răsplătită de ovațiile publicului în marile săli de concert ale Europei.

Concertele vor avea loc în zilele de miercuri, începând cu ora 19:30. Vor urca pe scenă Alexandru Tomescu, Orchestra Română de Tineret, Ansamblul Raro, soprana Rodica Vică, Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei, Romanian Simfonietta Orchestra, Orchestra Naţională de Tineret a Olandei.


(w670)

ORT, Vara Magică. Foto Virgil Oprina 


Lanto Communication organizează a şasea ediţie a Festivalului Internaţional “Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti în perioada 5 iulie – 23 august 2017, concertele sunt organizate în fiecare săptămână și prezintă pe afiş formaţii camerale, dar şi orchestre simfonice precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, Romanian Sinfonietta Orchestra și Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini. Cea de a VI-a ediție a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forța parteneriatului prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel