Valeriu Zgonea, ultimul termen în procesul de trafic de influenţă

Loredana Brumă / 16 ian 2020 / 14:36 Salveaza PDF Comentarii
Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea

Tribunalul Bucureşti a stabilit ca, pe 20 ianuarie, să aibă loc dezbaterile finale în dosarul în care Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, este judecat pentru trafic de influenţă.

Joi, ar fi trebuit audiat ultimul martor propus de Zgonea, însă acesta nu s-a prezentat în sala de judecată, iar fostul preşedinte al Camerei a renunţat la audierea lui. Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA Ploieşti în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei consilierului într-o importantă funcţie publică. Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna. Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Valeriu Zgonea.

'Numitul Dobrică Dumitru a organizat, pe cheltuiala SC (...) SA Pătârlagele, pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan şi concubina sa, o excursie de 4 zile la Viena, în intervalul 16.05.2013 - 19.05.2013, suportând inclusiv contravaloarea unor bilete la concerte susţinute de (...) şi (...), excursie contractată prin intermediul SC (...) SRL Buzău. (...) În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut (...) să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul Dobrică Dumitru a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (...) SA cu explicaţia 'prestări servicii'', se arată în rechizitoriu. Conform aceleiaşi surse, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile.

'Despre programul sejurului, numitul Dobrică Dumitru a informat-o telefonic pe (...), acesta precizând ca inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan are la Viena şi o întâlnire oficială cu nişte ambasadori. (...) De altfel, articolele de presă de la acel moment confirmau participarea inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la concertul (...) de la Viena legat de o vizită oficială a inculpatului', se mai menţionează în rechizitoriu.

Conform DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători, relatează Agerpres. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.29