Un preot beat a provocat un accident rutier în Prahova

Un preot din comuna Valea Călugărească, județul Prahova, a provocat, luni seara, un accident în localitate, soldat cu rănirea unei tinere de 18 ani.

Bărbatul, care conducea mașina îmbrăcat doar în lenjerie intimă, este cercetat de polițiști pentru că avea o alcoolemie de 1,05, transmite Mediafax. Reprezentanţii IPJ Prahova au declarat că evenimentul rutier s-a petrecut în comuna Valea Călugărească.

„Acidentul s-a produs pe raza comunei Valea Călugărească, pe DJ 101 F. Se pare că bărbatul de 58 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat de 22 de ani. Din impact a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 18 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Ce au constatat poliţiştii

În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 58 de ani s-a înregistrat o valoare de 1,05 alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, a declarat, corespondentului Mediafax, Oana Bunghez, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

Potrivit martorilor, preotul Dorian Dumitru era îmbrăcat doar în lenjerie intimă în momentul în care polițiștii au ajuns la locul accidentului. Acesta nu va mai sluji, deocamdată, în biserica „Izvorul Tămăduirii și Sfântul Gheorghe”, din comuna Valea Călugărească.

„S-a declanșat o cercetare în sensul acesta. Este o anchetă internă, părintele va fi oprit de la slujire până se finalizează cercetările. Nu știu istoricul dânsului, din punct de vedere al șoferiei. Ca preot, nu a creat probleme până acum”, a declarat, corespondentului Mediafax, protopopul Adrian Matei, de la Protoieria Ploieşti Nord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel