Care ar fi asemănările și deosebirile dintre cei doi lideri autoritari, jucătorul de la porțile Orientului și dictatorul dinăuntrul zonei? Amândoi au răspuns unei nevoi naționale, la momentul instalării în funcție. Hosni Mubarak a împiedicat ieșirea țării sale din sfera de influență a Vestului, după asasinarea președintelui Sadat. Pentru egiptenii care depindeau de turism și Canalul de Suez, era destul: aveau de mâncare. Traian Băsescu a fost ales pentru a împiedica o concentrare prea mare de putere în mâinile PSD, care tocmai câștigase parlamentarele. Pentru clasa de mijloc era destul: se răzbuna pe trei eșecuri suferite în confruntarea cu Iliescu.
Ambii lideri au mizat pe structurile de forță, ca să-și păstreze poziția: Mubarak pe armată, Băsescu pe serviciile secrete, DNA etc.
Ambii au stat la guvernare mai mult decât le-a fost timpul (parcă în 2004, Traian Băsescu se întreba retoric cât să mai fie țara asta silită să aleagă între doi comuniști, ca să-și dea singur replica, în 2008: încă odată!).
Atât în Cairo cât și în București sunt oameni care au câștigat enorm de pe urma regimului prezidențial, în vreme ce majoritatea și-a tras targa pe uscat. Polarizarea socială a crescut mult în România, de când a început austeritatea, și s-a întărit în Egipt, unde clica din jurul puterii a strâns averi fabuloase în ultimele decenii.
Ciomăgarii din piața Tahrir au corespondent în România. Presa portocalie, pentru moment, altoiește verbal opoziția, dar sunt sigur că se vor găsi apărători ai ordinii, ai statului de drept și democrației care să dea cu Dreapta în gură unor bugetari lihniți, când vor cere subvenții la pâine, dacă prețul grâului o ia razna.
Chiar și vorbele celor doi lideri seamănă. Mubarak spunea în ultimul său discurs televizat că egiptenii nu primesc lecții din afară. Băsescu îi anunța pe Sarkozy și Merkel că nu suntem râme. Hosni promitea reforme, Traian că va stârpi corupția.
Diferența majoră a fost de ton. Mubarak a vorbit blând, a apelat la amintirea zilelor bune, a încercat să se poziționeze ca fiind de partea manifestanților, promițând pedepsirea celor vinovați de violențe. Băsescu doar că nu i-a plesnit pe săteni, la inundații, s-a rățoit la bugetari, polițiști, medici etc. Și la ce i-a folosit lui Mubarak încercarea de recâștigare a grației populare? La nimic, dar asta nu înseamnă că n-a încercat să mai păcălească lumea o dată. A fost ultimul glonț pe care armata l-a lăsat să-l folosească, înainte de a-i suna retragerea. Muniția s-a risipit în vânt, pentru că a fost folosită prea târziu.
Sunt convins că și Traian Băsescu va încerca să seducă electoratul, că va urma o schimbare de ton, iar pe lângă circul arestărilor va oferi și 15 la sută în plus la cota de pâine. Are două atuuri față de Mubarak. Egiptenii nu au avut parte de alegeri, deci nu avea de ce să le fie rușine că și-au dat singuri țeapă, cu un an în urmă. Și, doi: manifestanții din Tahrir erau prea mulți ca să fie șantajați sau corupți. Parlamentarii...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
