Trump, acuzat de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului

Donald Trump FOTO AGERPRES
Donald Trump FOTO AGERPRES

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a prezentat, marţi, două acuzaţii în procedura care ar putea conduce la demiterea preşedintelui Donald Trump.

Democraţii au reţinut marţi două capete de acuzare împotriva preşedintelui republican Donald Trump în cadrul procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire), respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, transmite AFP.

Dacă aceste capete de acuzare vor fi validate de plenul Camerei Reprezentanţilor - unde democraţii au majoritate - în urma unui vot ce s-ar putea desfăşura săptămâna viitoare, Donald Trump va deveni al treilea preşedinte din istoria SUA pus sub acuzare de Congresul american.

Pentru a fi însă destituit este nevoie şi de votul Senatului, unde se va desfăşura procesul politic şi unde republicanii au majoritate.

Conform democraţilor, care au iniţiat procedura de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva lui Donald Trump, acesta ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel