Tragedie la Iași. Fost olimpic internaţional, student la Cambridge, a murit

Un fost olimpic internaţional, medaliat cu argint la olimpiada internaţională de Chimie în 2012, student la  Cambridge, a murit, joi, la Iaşi, unde venise să-şi petreacă sărbătorile. Cauza decesului  nu este cunoscută în prezent, precizează Mediafax.

David Călin Cristian se afla de câteva zile la Iași pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă, precizează Mediafax.

"Este o veste îngrozitoare. A fost un elev de excepţie la Colegiul Negruzzi, era pasionat de chimie, iar în 2012 a fost declarat elevul anului la Iaşi. Venise de sărbători acasă, în timp ce fratele său tocmai a plecat pentru un interviu, tot la Cambridge. Tristeţea este copleşitoare. Ar fi luat în mod sigur drumul cercetării, pentru că era pasionat de studiu, avea o inteligenţă nativă", a declarat Camelia Gavrilă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

În 2010, David Călin Cristian a obţinut medalia de bronz la Ştiinţe pentru Juniori, în 2011 a cucerit aurul la Olimpiada de Ştiinţe, iar în 2012 a luat argint la Olimpiada Internaţională de Chimie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel