Joi, 1 octombrie, începând cu ora 12.00, Editura Școala Ardeleană invită publicul la sediul Institutului de Istorie „George Barițiu" al Academiei Române din Cluj-Napoca (str. Mihail Kogălniceanu nr. 12-14, etaj 1), pentru a participa la două momente de excepție. Evenimentul îi va avea prezentatori pe Acad. Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Membru Corespondent al Academiei Române și cercetător științific I dr. Varga Attila. Intrarea este liberă.
Ceremonia de acordare a Burselor Liviu Maior pentru anul 2026
Prin intermediul acestor burse, numele Profesorului Liviu Maior se leagă de generațiile care vin din urmă, de tinerii cercetători care intră în arhive, caută documente, pun întrebări și încearcă să descopere, dincolo de interpretările trecătoare, urmele autentice ale istoriei. Este una dintre cele mai frumoase forme prin care poate fi păstrată memoria unui profesor: nu numai prin evocarea operei sale, ci prin sprijinirea celor care continuă drumul cercetării.
Lansarea volumului:
„Guvernanți și Români: Dosarul Maghiar”. Odiseea Arhivei Secrete a Ministerului Regal Maghiar de Interne și importanța sa pentru istoria românilor (1868–1918)” ultimul volum la care Profesorul Liviu Maior a lucrat alături de Prof. univ. dr. Ioan Bolovan și CȘ I dr. Varga Attila, editat de Centrul de Studii Transilvane și Editura Școala Ardeleană.
Este o carte care readuce în atenția publicului iubitor de istorie forța documentului de arhivă și o perioadă fundamentală pentru înțelegerea istoriei românilor, punând în lumină destinul unei arhive secrete și valoarea acesteia pentru cercetarea raporturilor dintre guvernanți și români în perioada de până la Marea Unire.
„Există oameni care, prin ceea ce au construit de-a lungul unei vieți, nu pleacă niciodată cu adevărat dintre noi. Rămân în cărțile pe care le-au scris, în ideile pe care le-au apărat, în instituțiile pe care le-au slujit și, mai ales, în generațiile pe care le-au format și inspirat.
Istoric, dascăl de mare prestigiu și om al cetății, Profesorul Liviu Maior a aparținut unei generații pentru care cercetarea trecutului nu a fost doar o profesie, ci o responsabilitate față de document, față de adevărul istoric, dar mai ales față de memoria unei societăți care are nevoie să-și cunoască trecutul pentru a se putea înțelege pe sine.” susțin organizatorii într-un comunicat.
Liviu Maior, repere biografice
S-a născut pe 2 octombrie 1940, în Beclean, județul Bistrița-Năsăud. A devenit doctor în istorie (1974) al Universității Babeș-Bolyai, iar din anul 1990, a fost profesor universitar titular și conducător de doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul aceleiași universități. A reînființat Centrul pentru Studii Transilvane (care a funcționat, inițial, în perioada 1942-1948), al cărui director a și devenit în 1991, organizând activitatea acestei instituții științifice după principii moderne. În 1996, s-a transferat, prin concurs, la Facultatea de Istorie a Universității din București. Între 1992 și 1996, a fost ministrul Educației și a exercitat funcția de președinte al Comisiei Naționale UNESCO. În 1994, a fost vicepreședinte al Conferinței Mondiale UNESCO, precum și vicepreședinte al Conferinței Europene a Miniștrilor Educației de la Madrid.
Între anii 1996 și 2003, a fost ales senator în Parlamentul României, pentru ca, între 2003 și 2005, să servească drept ambasador plenipotențiar în Canada. Membru al Comisiei de Istorie a Relațiilor Internaționale, din cadrul Comitetului Internațional de Studii Istorice, a lucrat ca profesor asociat în Statele Unite ale Americii, efectuând vizite de documentare și specializare în țări precum Belgia, Franța, Anglia, Italia, Germania, Austria și Ungaria. Interesat de istoria modernă a României, a acordat o atenție deosebită mișcării pentru emancipare națională a românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, publicând o serie de cărți fundamentale despre Revoluția de la 1848, crearea Partidului Național Român din Transilvania, organizarea și ideologia acestuia, relațiile dintre români și habsburgi etc. I-au fost acordate numeroase distincții academice pentru activitatea de cercetare științifică, inclusiv „Meritul Academic” și Premiul Academiei Române. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităților „Petru Maior” din Târgu Mureș (2007), „Lucian Blaga” din Sibiu (2008) și „Andrei Șaguna” din Constanța (2011).
A publicat: Corespondența lui Ioan Rațiu cu George Barițiu: 1861-1892 (în colaborare cu Keith Hitchins), 1970; Avram Iancu (scrisori), 1972; Mișcarea națională românească din Transilvania: 19001914, 1986; Alexandru Vaida Voevod între Belvedere și Versailles (însemnări, memorii, scrisori), 1993; 18481849: români și unguri în revoluție, 1998; Românii în armata habsburgică: soldați și ofițeri uitați, 2004; Habsburgi și români: de la loialitatea dinastică la identitate națională, 2006; Alexandru Vaida Voevod. Putere și defăimare, 2010; Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni și basarabeni în război. 1914-1916, 2016; Un părinte fondator al României Mari: Alexandru Vaida Voevod, 2018. A colaborat la mai multe volume colective, printre care: Istoria Transilvaniei, coordonatori: IoanAurel Pop, Thomas Nägler și Magyari András, 20032008 și tratatul de Istoria Românilor al Academiei Române, vol. VII, tom I, coordonator: Dan Berindei, 2003; vol. VII, tom II, coordonator: Gheorghe Platon, 2003.
