Daniel David a vorbit despre starea educației românești și despre schimbările pe care le consideră necesare pentru dezvoltarea sistemului de educație.
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fost ministru al Educației și Cercetării, a explicat că sistemul de educație trebuie să renunțe la vechile paradigme și să treacă la un model care să răspundă mai bine cerințelor unei societăți moderne. Potrivit acestuia, pe lângă renunțarea la vechile paradigme, școala românească are nevoie de mai mulți bani.
Video:
„Cum ați evalua starea educației românești?”, a întrebat Sorin Ivan, decan și director al revistei Tribuna Învățământului.
„Eu am mai vorbit despre aceste lucruri după raportul QX și am spus foarte clar: problema noastră majoră este că până acum ne-am dezvoltat în paradigmele vechi și că educația nu se mai poate dezvolta în vechile paradigme, ci trebuie să schimbe paradigmele. De aceea, foarte multe vorbe au generat multe reacții, multe atitudini critice, fiindcă eu am vorbit despre schimbări de paradigmă.
Una dintre ele este paradigma PISA. Asta înseamnă că trebuie să regândim modul în care predai, să regândim modul în care învățăm, să regândim modul în care dăm teme. Țineți minte când am reglementat temele pentru acasă câte discuții au fost și atunci. Și dacă începem să gândim temele și în paradigma PISA, automat școala românească va fi mult mai apropiată de ceea ce așteptăm de la școală într-o societate modernă.
Deci problema majoră a fost asta: ne-am dezvoltat și am rămas prea legați de vechile paradigme care au ajuns la limită și trebuie schimbate.
Apoi, școala românească are nevoie de mai mulți bani. Vedeți, în ciuda discuțiilor, a fake news-urilor care au fost în 2025 după toate măsurile fiscal-bugetare, care au venit ca un trăsnet, care au interferat cu tot ce am visat, ce am văzut eu în educație prin reformele QX, dar au fost acolo, iar, ca ministru, am fost responsabil să le aplic și să salvăm țara din categoria junk și din blocajul financiar”, a spus Daniel David.
„Măsurile QX și reformele QX s-au făcut, doar că nu s-au văzut și nu se văd în spațiul public”
Despre măsurile și reformele QX, fostul ministru al Educației a spus că acestea nu au avut vizibilitate în spațiul public din cauza măsurilor fiscal-bugetare care s-au suprapus cu ele.
Potrivit acestuia, în 2025, educația a avut cel mai mare buget raportat la PIB din ultimii 20 de ani, dar sistemul de educație are nevoie în continuare de bani.
„Măsurile QX și reformele QX s-au făcut, doar că nu s-au văzut și nu se văd în spațiul public, fiindcă spațiul public a fost acoperit de măsurile fiscal-bugetare, dar v-am dat exemplele acestor schimbări de paradigmă care au fost făcute și care vor avea rezultate în următorii ani.
Un lucru adevărat este că, în 2025, în educație, am avut cel mai mare buget pentru educație raportat la PIB, cel mai mare buget general consolidat prin raportare la PIB din ultimii 20 de ani, fiindcă toate măsurile fiscal-bugetare au redus finanțarea, mai ales din promisiunile nesustenabile care s-au făcut pentru 2025, nu pentru banii care au fost alocați la început de 2025.
Spun acest lucru pentru că, deși în 2025 am avut cel mai mare buget, în educație mai trebuie să aducem bani, pentru că până la acel minim de 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli există încă o diferență pe care trebuie s-o acoperim. Și să nu uităm că și acel 15% este practic un nivel minimal.
Deci, altfel spus - țineți minte și înainte să fiu ministru, și cât am fost ministru, și după ce n-am mai fost ministru - în ciuda unor păreri diferite pe care le-am avut față de sindicatele din educație cu privire la măsurile fiscal-bugetare, odată ce educația a dat ce-a trebuit să dea și a însănătoșit paradigmele prin măsurile pe care le-am luat - mai ales pe linia QX, dar și unele măsuri fiscal-bugetare - acum noi putem să asimilăm resurse în educație care să aibă un impact mult mai mare și asupra bunăstării oamenilor educației și asupra performanței”, a spus Daniel David.
Sporurile și plata cu ora ar trebui să rămână măsuri excepționale
„Deci scurt spus, trebuie schimbate paradigmele. Eu am propus aceste schimbări și am început să le implementez prin programul QX. Paradigmele sunt mai sănătoase și aștept o infuzie de resursă financiară astfel încât sistemul de educație să funcționeze mai bine.
Astea sunt cele două linii majore pentru care ar trebui să ne batem, iar infuzia financiară trebuie să meargă, cum am spus, în salarii pe baza unor fonduri sustenabile, și nu cum a fost înainte pe tot felul de sporuri, plata cu ora, care erau măsuri care, după mine, ar fi trebuit să fie excepționale, nu un set de practici standard în domeniul nostru educațional”, a spus Daniel David la emisiunea DC Edu, de pe DC News și DC News TV.

