Patriarhul Daniel a transmis un mesaj credincioșilor cu ocazia începutului de an școlar 2026-2027. El a vorbit despre importanța educației creștine și a orei de Religie în formarea tinerilor. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a îndemnat elevii, părinții și cadrele didactice să cultive credința în familie și școală și a reamintit că parteneriatul dintre parohii și unitățile de învățământ va continua prin acordarea de sprijin material copiilor din medii defavorizate.
Copiii şi tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică şi pentru popor, iar prin educaţia lor creştină ei pot deveni nu doar buni cetăţeni, ci şi cetăţeni ai patriei cereşti, a afirmat, marţi, Patriarhul Daniel, în mesajul transmis cu ocazia începutului de an şcolar citat de Agerpres.
CITEȘTE ȘI - Patriarhia Română refuză să anuleze evaluarea la ora de Religie: „Nota funcţionează ca un stimulent al învăţării”
Importanța orei de Religie și a educației creștine în formarea tinerilor
Potrivit înaltului ierarh, ora de Religie contribuie la dezvoltarea identităţii personale, la cunoaşterea valorilor spirituale şi culturale ale umanităţii, propune elemente de morală aplicată, necesare sănătăţii spirituale a persoanei şi a comunităţii.
La începutul anului şcolar 2026 - 2027, îi binecuvântăm pe elevi şi părinţi, învăţători şi profesori, îndemnându-i, cu dragoste părintească, să cultive valorile credinţei în familie, în biserică, în şcoală şi în societate, împlinind astfel cuvântul Domnului Iisus Hristos: 'Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia'. În familia creştină, credinţa se trăieşte şi se transmite prin rugăciune, ca iubire faţă de Dumnezeu, şi prin fapte bune, ca iubire faţă de semeni. Copiii şi tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică şi pentru popor. Prin educaţia lor creştină, ei pot deveni nu doar buni cetăţeni ai patriei terestre, ci şi cetăţeni ai patriei cereşti, adică sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe, ca de pildă cei opt sfinţi din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare sau din familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, se arată în mesajul Întâistătătorului BOR, conform basilica.ro.
CITEȘTE ȘI - Cum se desfășoară ora de Religie în școlile din Occident. Părintele George Vâlcu demontează un mit / video
Ajutor pentru copiii din familii vulnerabile și binecuvântarea pentru noul an școlar
PF Daniel a adăugat că, în spaţiul şcolar, pentru o educaţie integrală a elevului, este relevantă valorificarea specificului formativ al educaţiei religioase.
"În acord cu documentele educaţionale internaţionale, care pun accent pe importanţa cultivării valorilor în şcoală, elementele de conţinut ale disciplinei şcolare Religie nu sunt centrate numai pe însuşirea de cunoştinţe, ci şi pe dobândirea de abilităţi şi comportamente, atitudini şi valori.
În baza cooperării dintre parohii şi şcoli, se continuă şi anul acesta tradiţia Bisericii noastre de a ajuta copiii din familiile defavorizate, oferindu-le ghiozdane, rechizite şcolare sau haine. Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi ajutor tuturor elevilor, părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor în noul an şcolar 2026 - 2027, a transmis Patriarhul Daniel.

